În urma cercetărilor efectuate, cei trei sunt suspectaţi că ar fi sustras respectivele bunuri chiar înainte de a fi depistaţi de poliţişti, dintr-un imobil din Paleu. Poliţiştii din Biharia îi suspectează pe cei trei că, în perioada 23 septembrie – 7 octombrie 2012, ar fi sustras o baracă metalică din livada unui localnic din Săldăbagiu de Munte. Poliţiştii continuă cercetările.Vineri, poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale l-au depistat şi reţinut pe Ţ.I.A.(26 ani), din Auşeu. Tribunalul Bihor a emis faţă de acesta un un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 5,6 ani închisoare, pentru tentativă de omor. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi va fi transferat la Penitenciarul Oradea pentru a-şi executa pedeapsa.
Suspecti de furt prinsi in flagrant
Joi, poliţiştii Secţiei 3 de Politie Rurală Biharia i-au depistat pe strada Piersicilor din Paleu, pe L.D.M.(30 ani), D V.(30 ani), ambii din Oradea şi pe E.I.(30 ani), din Girişu de Criş, în timp ce transportau cu o autoutilitară diverse bunuri.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Poliția Română va implementa un nou sistem de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (LPR – License Plate Recognition), capabil să identifice în timp real vehiculele aflate în trafic, inclusiv cele implicate în fapte ilegale.
România
O femeie a fost agresată în plină zi de partenerul ei, sub privirile copilului lor. Incidentul a fost surprins și postat pe Facebook.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 16 iunie, la Ministerul Energiei, în prezența ministrului Sebastian Burduja, a fost semnat contractul de finanțare în domeniul energiei regenerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!