Un control „fulger” al Regiei Naţionale a Pădurilor la Ocolul Silvic Sudrigiu scoate la iveală câteva metode de care uzează cei plătiţi să apere pădurea, pentru a ascunde şi favoriza furtul de lemn.
Folosirea ilegală a „mărcii”, marcarea de arbori în plus faţă de ce prevăd documentele de exploatare dar şi „îndulgenţa” în stabilirea prejudiciilor şi în recuperarea pagubelor reies din raportul întocmit la finalul controlului, ne-au informat surse din Direcţia Silvică Oradea.
Cei trei ingineri care au făcut inspecţia, între care şi cel care a coordonat controlul de la Dobreşti, au zăbovit în Bihor aproximativ cinci săptămâni. S-au dus ca la pont şi, în acest răstimp, au adunat destul material pentru a documenta sesizări ale parchetelor pentru mai multe potenţiale infracţiuni. Ori asta, ori că în ocolul acela e aşa de mare dezastrul că orice ar fi verificat ar fi găsit nereguli…
Ca o noutate, pe lângă multele probleme constatate la Sudrigiu, nota de control dictează conducerii Direcţiei Silvice Oradea(DSO), de o manieră imperativă, măsuri administrative împotriva personalului implicat – zece persoane în total, dar şi avansarea cazurilor spre justiţie. De musai, cu drag… conducerea DSO este invitată să se despartă temporar sau definitiv de o parte dintre cei pomeniţi în controlul RNP.
Fierbere mare în Direcţia Silvică Oradea (DSO)… După controlul de la Dobreşti, care a relevat un furt masiv de pădure, o echipă a Regiei Naţionale a Pădurilor formată din trei persoane a descins la Sudrigiu în a doua jumătate a lunii septembrie. Controlul a avut ca teme „verificarea folosirii dispozitivului de marcare de o manieră neconformă cu legea dar şi utilizarea unui astfel de dispozitiv artizanal”, ne-a spus Adrian Florescu, directorul DSO. Acesta ne-a mai spus că inspectorii de la Bucureşti au călcat cantoanele Galbena, Pietroasa, Vârtop sau Luncşoara dar a refuzat să dea numele celor direct vizaţi.
Inspectorii RNP, însă, n-au arătat aceeaşi discreţie: raportul îi nominalizează pe titularii neregulilor, pentru unii dictând chiar desfacerea disciplinară a contractului de muncă, spun surse din direcţia orădeană.
Igienă …în exces
O descinderea la cantonul silvic Pietroasa, în control la aşa numitele tăieri de igienă comisia a constatat că, din patru arbori inspectaţi, doar pentru unul se justifica măsura „de igienă”. Ceilalţi trei erau de calitate ireproşabilă, fără defecte şi cu diametre ale trunchiului mai mari decât cele trecute în documente. Prejudiciul este minor dar situaţia exemplifică perfect un mecanism de operare, comentează sursele care au preferat anonimatul.
Pădurarul Cristian Vârciu este cel ce răspunde de acest canton iar lucrarea de punere în valoare a arborilor „igienizaţi” a fost făcută cu participarea tehnicianului Mihai Negrita. Pădurarul este cercetat penal într-un alt dosar pentru tăieri ilegale din acest canton.
De 3 X Vârciu
Silvicultura la stat are şi o puternică componentă de afacere de familie la Ocolul Silvic Sudrigiu. Trei membri ai familiei Vârciu activează în schema de personal a ocolului: pădurarii Cristian şi Traian Vârciu sunt fiu şi tată iar Viorel Vârciu, subinginer şi şef de district silvic I Aleu, este unchiul primului şi fratele celuilalt. Mai mult, Cristian şi Viorel au şi o strânsă relaţie profesională – pădurarul Vârciu lucrează în subordinea unchiului său, Viorel Vârciu… Aşa se face că figurează împreună în raportul comisiei din capitală. Acesta arată că toate tăierile de igienă, majoritatea cioatelor sunt situate în zonele cu panta cea mai mare, unde posibilitatea de corhănire este evidentă. În parcelele acestora apar menţionate şi amenajări de drumuri forestiere pentru exploatare, fără aprobările necesare.
Mărimea contează
Cristian Vârciu, împreună cu colegii pădurari Remus Petruse de la Luncşoara, Marin Pantea de la Vârtop şi Traian Vârciu de la Galbena figurează cu rezultate notabile şi la aplicarea ilegală a dispozitivului special de marcat. Mai exact, în cantoanele lor s-a utilizat ilegal marca, pentru că pădurarii nu au acces la acet dispozitiv, rezervat exclusiv şefii de district şi inginerii.
În cantoanele lor, comisia a reconstituit câteva partizi de exploatare, adică a comparat numărul de arbori propuşi spre exploatare cu numărul de cioate sau arbori găsiţi în teren. Concluzia este că în majoritatea situaţiilor numărul de cioate marcate găsit este mai mare decât numărul de arbori prevăzuţi spre tăiere în autorizatiile de exploatare. O altă practică constatată este subdimensionarea arborilor doborâţi, cu rostul de a creşte numărul de arbori exploataţi.
Reconstituirea partizilor a relevat diferenţe semnificative între ceea ce trebuia exploatat şi ceea ce a plecat, în realitate, din pădure. La Cantonul Vârtop, spre exemplu, controlul a demonstrat că la exploatări prevăzute de 222 de metri cubi s-au exploatat 467, cu 245 mc în plus. Adică mai mult decât dublu! Controlul a scos la iveală tăieri ilegale de arbori, cu marca pusă(!) de 723 de mp, cu o valoare de peste 369.000 lei.
Prin hartii
Un control pe documentele Ocolului Silvic Sudrigiu indică delăsare şi deficienţe în ţinerea de evidenţe stricte. Omiterea înălţimile arborilor sau faptul că documentele sunt incomplete sunt practici frecvente. În derularea contractelor de vânzare-cumpărare de lemn pe picior, s-a constatat o neobişnuită şi ilegală îngăduinţă a silvicilor faţă de firmele de exploatare – „nu s-au calculat nici încasat penalităţi pentru neplata la termen”.
În folosirea delegaţiilor care însoţesc marca, comisia l-a dat exemplu pe inginerul Marian Călin. Acesta a menţionat în raportul personal de activitate că într-un anumit interval nu a utilizat ciocanul de marcat, numai că din alt document reiese că fix atunci ar fi făcut punerea în valoare, adică a marcat arborii pentru exploatare.
Măsuri dure
Echipa de control a dispus măsuri punctuale pentru fiecare dintre cei 10 angajaţi atinşi de control. Cel mai serios afectaţi sunt cei din teren. Pădurarii Cristian Vârciu (cantonul Pietroasa) şi Marin Pantea (canton Vârtop) sunt propuşi pentru desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Şefii de district Viorel Vârciu (I Aleu)şi Călin Marian(II Galbena) şi pădurarul Traian Vârciu (cantonul Galbena) sunt propuşi pentru suspendarea contractelor individuale de muncă. Fostul şef de distict Sudrigiu, Dorin Miclo este propus pentru diminuarea salariului cu 30% pe o perioadă de trei luni, pentru că şi-a omis obligaţiile de serviciu, şeful de la pază, inginerul Octavian Micula e pasibil de minus 20% pentru două luni, tehnicianul Dănuţ Butişcă, reponsabilul cu activitatea de fond forestier ar trebui să primească o penalizare de 20% pe trei luni iar contabila şefă, Dafina Porge se încadrează pentru minus 10% pentru trei luni.
Alte măsuri imperative prevăd că DSO trebuie să sesizeze parchetele, cu nominalizarea persoanelor implicate în utilizarea mărcii, pentru a se stabili legalitatea utilizării dispozitivului. De asemenea, se dictează recuperarea prejudiciilor de la tot personalul cu atribuţii privind paza fondului forestier.
Alte cercetări…
Raportul comisiei din capitală a fost pus, săptămâna trecută, în discuţie la Direcţia Silvică Oradea, spune directorul Adrian Florescu. Acesta s-a arătat mai degrabă rezervat în abordarea problemei. „Directorul general mi-a trimis mie un raport şi măsuri. Procedura spune că eu am obligaţia să convoc comitetul director şi comisia de disciplină. Aceasta îmi va înainta o hotărâre pe care eu o să o aplic, printr-o decizie. Voi dicta suspendări şi desfaceri de contracte de muncă acolo unde vor urma cercetări penale, dacă abaterile constatate vor fi la nivelul stabilit în contractele de muncă şi în lege”, ne-a declarat Florescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!