„Pe perioada de desfăşurare a acţiunii tematice de control au fost verificaţi 32 de operatori economici. La toţi au fost constatate abateri”, ne-a spus Traian Bejan, comisarul şef al CJPC Bihor.
Comisarii au verificat 93.817 litri de apă minerală, fiind constatate abateri la nu mai puţin de 91.159 litri, cantitate care a fost oprită temporar de la comercializare până la remedierea deficienţelor. Au fost încheiate 32 de procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 80.400 lei.
Deficienţe
Principalele deficienţe constatate de comisarii CJPC au fost nerespectarea condiţiilor de depozitare recomandate de producător. Astfel, apa minerală care trebuia păstrată la loc uscat şi răacoros era depozitată în curte, sub acţiunea directă a razelor solare. De asemenea, s-a constatat că în cazul multor produse nu având ca ţară de origine Ungaria, nu aveau traducerea elementelor de identificare şi caracterizare în limba română. Nerespectarea cerinţelor conform cărora pe eticheta apelor minerale trebuie menţionată sursa, cu caractere de minim 1.5 ori mai mari decât denumirea produsului, lipsa menţionării adresei sociale a distribuitorului, neafişarea preţurilor şi a certificatului unic de înregistrare la registrul comerţului sunt alte abateri des constatate de către organele de control.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!