Piesa de teatru ,,Hai să facem sex”, în regia cunoscutei actrițe Elvira Rîmbu, va fi jucată în sala mare a Baroului Bihor vineri, 5 aprilie, de la ora 15:00, iar banii încasați în urma vânzării biletelor vor fi donați avocatului Ion Verdeși.
Prețul unui bilet la spectacol este de 50 de lei și se achită la secretariatul Baroului Bihor.
,,Colegul nostru a fost lovit de o problemă năprasnică de sănătate, care i-a pus viața în pericol și din care a scăpat cu greu. Procesul de recuperare evoluează însă lent şi se va întinde în timp, iar tratamentul de refacere este unul costisitor. În acest context, un grup de prieteni de-ai colegului nostru a venit cu ideea de a organiza, în colaborare cu Baroul Bihor, un spectacol de teatru caritabil. Am îmbrăţişat această iniţiativă şi am convenit să punem la dispoziţie sala mare a Baroului Bihor pentru reprezentația <<Hai să facem sex>>, o dramă contemporană care, suntem convinşi, îi va face pe avocați să mediteze la implicaţiile vieţii tumultoase pe care o trăim. Încasările de la spectacol vor fi donate integral colegului nostru pentru a-l ajuta să suporte o parte din contravaloarea tratamentului de recuperare pe care este nevoit să-l urmeze”, a declarat avocatul Cristian Domocoș, decanul Baroului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!