Vineri, 1 Mai, ea a luat startul la Crosul internaţional Komarno – Komárom, găzduit de cele două oraşe din Slovacia, respectiv Ungaria, despărţite de un pod peste Dunăre. Concursul s-a desfăşurat pe distanţa a 5.500 de metri şi s-a aflat la cea de-a 41-a ediţie. Startul s-a dat la Komarno, cu circa 600 de participanţi, iar finişul a avut loc la Komárom. Simona Kádas a luat parte la secţiunea open, reuşind să se claseze pe primul loc. Atleta orădeană a fost recompensată cu o cupă şi medalia de aur, oferită de primarii celor două oraşe.
Peste doar două zile, Simona Kádas a participat la un nou concurs, desfăşurat la Debrecen, pe o distanţă de 10 km, pe un traseu dificil, prin pădure. Concurând tot la categoria open, ea s-a situat pe locul secund, o performanţă meritorie, după oboseala acumulată în urma primei competiţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!