„Lupu” a marcat două coşuri de trei puncte în meciul dintre CSM şi CSU Asesoft, reuşind astfel să-l întreacă pe ploieşteanul Ivars Timmermanis, care nu a jucat în partida respectivă şi a rămas la cota 49. Pe locul 3 în ierarhia marcatorilor de la distanţă se află Zlatko Jovanovic (BC Timişoara), cu 47 de aruncări reuşite.
Lupusavei a redevenit liderul clasamentului, dar randamentul său a avut de suferit în ultimele meciuri, în care nu s-a aflat parcă „în apele sale”. El nu a înscris deloc în partida din deplasare cu BC Timişoara şi a marcat două aruncări de trei puncte cu CSU Asesoft, dar dintr-un total de nouă încercări, având astfel un procentaj slab de reuşită. Să sperăm că Silviu îşi va recăpăta inspiraţia de altădată în următoarele partide. Sâmbătă, CSM Oradea va juca în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, acolo unde Lupusavei a reuşit în sezonul trecut nu mai puţin de şapte aruncări din nouă încercări, acela fiind de altfel un veritabil record în materie, din ultimele ediţii ale campionatului nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!