Poliţiştii cheamă copiii să se distreze împreună şi joi şi vineri, în contul zilei de 1 iunie. Copiii vor deveni poliţişti şi vor fi provocaţi la o mulţime de concursuri (pe teme de educaţie rutieră, siguranţă pe Internet, desene pe asfalt, expoziţii de desene cu tematică preventivă şi concursuri de rebus) cu premii, diplome şi legitimaţii de „Poliţist pentru o zi”, pregătite de polițiștii bihoreni pentru copii, de Ziua Copilăriei.
Joi, în Orăşel
Distracţia copiilor de 1 iunie cu poliţiştii începe joi, 31 mai, între orele 11:00 – 14:00. Manifestarea e organizată de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în parteneriat cu Asociaţia Lampas, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Bihor și Crucea Roșie – filiala Bihor.
Părinţii şi bunicii vor putea şi ei să asiste la manifestări şi săs e informeze la standul special ce va fi amenajat în Orăşelul Copiilor, cu diverse materiale informativ – preventive.
Tot joi, în Orăşel, copiii vor putea asista la prezentarea tehnicii din dotarea poliției, a motocicletei de serviciu și a unui autoturism de poliție inscripționat.
Vineri, 1 iunie 2018, de la ora 16.00, pe platoul din Piața Unirii din Oradea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiștii Serviciului Rutier al Poliţiei Bihor îi aşteaptă pe copii la Turul Ciclist al Bihorului (ediția a III – a).
Copiii vor fi informaţi despre principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de bicicliști şi participanţii la concurs vor avea de parcurs un traseu cu obstacole, special amenajat în acest sens, pentru a-și testa îndemânarea în conducerea bicicletei.
La finalul competiției, fiecare participant va fi răsplătit de către organizatorii competiției cu o diplomă de absolvire a cursului „Micul rutier velo”.
FACT BOX
Programul de joi, cu poliţişti
Poliţiştii bihoreni îi vor implica pe copii într-o serie de concursuri atractive, interactive, precum:
– „Crosul prevenirii” – Concurs de alergare printre jaloane destinat copiilor de 7 – 14 ani. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu medalii.-Concursul „Desenăm, ne jucăm, circulație învăţăm!” – concurs de desene pe asfalt, pentru copiii cu vârste între 5 – 10 ani, în cadrul căruia participanții vor ilustra cu creta pe asfalt noțiuni specifice circulației rutiere.
– Concursul de educație rutieră „Siguranţă pe două roţi”, cu decernarea titlului de „Polițist pentru o zi” – competiția se adesează copiilor cu vârsta între 7- 14 ani. Copiii pe bicliclete şi role vor avea de parcurs o probă de traseu, într-un parc școală. Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome, premii și legitimații de „Polițist pentru o zi”.
– Concursul „Roata prevenirii” pe teme preventive, cu descifrarea unor cuvinte „cheie ”, cu întrebări din domeniul prevenirii criminalității. Concursul este adresat copiilor cu vârsta între 10- 14 ani.
– Concursul preventiv „Cum să fiu în siguranță”, adresat elevilor din ciclul primar – Concursul constă în completarea unui chestionar cu 10 întrebări din patru domenii preventive, respectiv siguranța pe Internet, prevenirea victimizării, prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea consumului de droguri.
– „Face painting” – Pentru copiii de orice vârstă, activitate organizată de Fundaţia Lampas.
Citiți principiile noastre de moderare aici!