Licitaţia „Lucrări de întreţinere, reparaţii, amenajări la străzi, poduri şi trafic rutier în Municipiul Oradea 2013-2017”, adjudecată de Selina şi Drumuri Orăşeneşti, este blocată din cauza contestaţiei depuse de asocierea perdantă. Oferta depusă de Diferit SRL şi RADP din Cluj Napoca a fost declarată neconformă de comisia de adjudecare condusă de viceprimarul Mircea Mălan.
„Cârpeli” de milioane
Cele două loturi licitate au fost atribuite către Selina – pe malul stâng respectiv Drumuri Orăşeneşti, pe malul drept, care au ofertat 45,1 milioane de lei respectiv 44,7 milioane lei. Adică, circa 10 milioane de euro! Oferta clujenilor este cu aproximativ patru milioane de lei mai mică, pe fiecare dintre loturi.
Asocierea clujenilor a depus contestaţia pe 15 octombrie la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). „Au cerut să se constate că oferta lor a fost admisibilă sau să se constate caracterul neadmisibil al celorlalte oferte”, spune viceprimarul Mircea Mălan.
Oferta lor a fost descalificată pentru că „n-au descris procedurile tehnice de construcţie şi de control tehnic de calitate pentru mai multe categorii de lucrări”, spune vicele dar şi pentru faptul că ar fi prevăzut cifre diferite pentru aceeaşi activitate – transport, de exempu.
„Primăria a solicitat CNSC respingerea contestaţiei Diferit SRL ca nefondată. În caz că aceasta se admite, ne vom susţine punctul de vedere la Curtea de Apel. CNSC are 20 de zile să se pronunţe pe contestaţie şi în funcţie de răspunsul lor, vedem dacă mergem mai departe sau nu. Suntem convinşi că procedura noastră este corectă şi nu există niciun motiv de anulare”, susţine Mălan.
Până la finalizarea luptei pe hârtii, Selina continuă în regimul de monopol actual lucrările de reparaţii la drumurile din oraş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!