Pompierii şi paramedicii de la Salonta au fost chemaţi să intervină pentru scoaterea celor doi oameni, care se aflau izolaţi la circa 20 de metri înălţime. Din cauza locului strâmt din interior, cei doi au ajuns în stare de semiconştienţă şi a fost nevoie de o autoscară mecanică, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi o autospecială de intervenţie de la Detaşamentul 1 Pompieri Oradea pentru evacuarea lor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, lt. Cristian Herţe, a detaliat că pompierii au urcat cu autoscara mecanică până la vârful turnului. Pe aici au intrat în interiorul turnului, acţiunea de salvare a celor doi oameni fiind complexă din pricina înălţimii, dar şi a necesităţii intervenţiei în spaţii foarte înguste şi într-un mediu toxic.
Misiune dificilă pentru pompieri
Pompierii au intrat în turn îmbrăcaţi cu echipamente de protecţie individuală şi a fost nevoie de peste trei ore de muncă pentru ca salvatorii să îi poată scoate în viaţă pe cei doi lucrători blocaţi în turnul de apă (cu vârsta de 43, respectiv 51 de ani).
Victimele inhalaseră o cantitate mare de vapori de vopsea şi monoxid de carbon motiv pentru care au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, fiind transportate la spital pentru investigaţii.
Operaţiunea de salvare a celor doi a fost dirijată de chiar comandantul pompierilor bihoreni, generalul de brigadă Ioan Baş, care s-a declarat la finele acţiunii mulţumit de oamenii lui.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!