Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Înfiinţarea Centrului de pregătire pentru salvatori montani în judeţul Bihor beneficiind de experienţă elveţiană din St. Gallen“. Proiectul finanţat prin fonduri elveţiene, din Programul de Cooperare Romano-Elveţian, presupune crearea unui astfel de centru de pregătire cu dotare tehnică corespunzătoare, la Vârtop. Proiectul e prevăzut a începe în 1 martie 2015, cu termen de finalizare în 2017. Partenerii CJ Bihor sunt Cancelaria Statală St. Gallen (Elveţia), Spitalul din Grabbs (Elveţia) şi Salvamont Bihor. Valoarea contractului este de 293.116 franci elveţieni, din care 249.016 CHF reprezintă valoarea nerambursabilă. Prin acest proiect, va fi elaborat primul manual/cod de conduită din România al salvatorilor montani, integrând experienţa specialiştilor elveţieni în salvare montană pentru diferitele tipuri de intervenţii montane. Se doreşte ca prin acest proiect, salvamontiştii bihoreni să beneficieze de experienţa elveţienilor, prin ateliere de lucru, pentru formarea și dezvoltarea abilităților de salvatori.
Salvamont – proiect comun cu elveţienii
Proiectul presupune înfiinţarea la Vârtop a unui centru de pregătire pentru salvatorii montani şi elaborarea unui cod de conduită.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Duminică, 1 iunie, este programat meciul 3 al finalei Campionatului Național la fotbal în sală (futsal).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Banii strânși vor merge spre cele 14 cauze înscrise în ediția din 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 31 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Era logic că la ora aia nu se poate face rost de bani decât prin furt sau dacă dai în cap la cineva ori faci trafic de droguri”. Astfel a explicat un tânăr decizia de a trece de la o plimbare cu taximetrul prin Oradea, alături de trei prieteni, la furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru proiecte importante, care vizează atât rețeaua de canalizare, cât și modernizarea străzilor și a infrastructurii adiacente din toate satele aparținătoare comunei Oșorhei, sunt în diferite faze de implementare, unele fiind deja aproape de finalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a fost miercuri gazda celei mai ample alergări gen ștafetă cu torțe din lume, „Peace Run”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!