Lidera autoritară a clasamentului Ligii Naţionale de baschet masculin, CSM Oradea are parte în etapa a 18-a de un meci dificil în deplasare, în compania echipei CSU Atlassib Sibiu.
Formaţia orădeană este favorita întâlnirii prin prisma evoluţiilor din actualul sezon, în care a avut un parcurs aproape fără greşeală, în timp ce CSU Atlassib se află abia pe locul X. Echipa sibiană se află însă în luptă pentru calificarea la turneul play-off şi ştie că orice pas greşit o poate îndepărta de atingerea obiectivului.
„Dorim să ne confirmăm rezultatele de până acum şi să ne continuăm seria victoriilor. Suntem însă conştienţi că Sibiul este o echipă periculoasă, cu o valoare mult peste locul ocupat în clasament. La fel ca în meciul cu Piteştiul, întâlnim o altă formaţie care ţinteşte calificarea în primele opt. Tocmai de aceea, ştim că meciul va fi foarte dificil, pentru că fiecare eşec îi poate costa scump pe sibieni. Atlassib şi-a schimbat antrenorul şi s-a întărit în perioada de pauză de iarnă. Noi dorim să ne facem jocul nostru obişnuit să câştigăm. Este important pentru noi să ne menţinem constanţa rezultatelor favorabile”, ne-a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere.
Nu ne-au bătut din 2011
Antrenorul Cristian Achim afirmă şi el că orădenii vizează victoria. „Mergem să câştigăm la Sibiu, pentru că ne stă în caracter şi pentru că vizăm victoria în toate meciurile pe care le disputăm”, a spus Achim.
CSU Atlassib conduce cu scorul de 8-7 în confruntările directe de după 2005, anul promovării orădenilor în prima divizie. CSM Oradea a câştigat însă ultimele trei partide, cea mai recentă victorie fiind înregistrată în turul actualului campionat, scor 67-58. Ultimul succes sibian s-a înregistrat în februarie 2011, la Sibiu, scor 73-57.
Partida CSU Atlassib Sibiu – CSM Oradea va avea loc duminică, de la ora 18 şi va fi transmisă de Digi Sport 2. Meciul va fi condus de brigada de arbitri Marius Ciulin – Laurenţiu Grigoraş, Marius Epure, comisar FR Baschet fiind Ion Olaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!