Palatul Baroc al Episcopiei Romano-Catolice a găzduit, luni seară, lansarea volumului «Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Romanul unei vieţi – cronica unei epoci» de Simona M. Vrăbiescu Kleckner, în prezenţa acesteia.
Introducerea în atmosferă i-a aparţinut cvartetului de coarde coordonat de Bogdan Cocora iar pentru final, Florica şi Florin Maris-Hinsu au dat viaţă unor arii de operă de Verdi.
Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a precizat, de la bun început, că Simona Vrăbiescu Kleckner este „o olteancă ortodoxă şi o mare doamnă” dar şi că a fost foarte impresionat de evocarea familiilor de boieri olteni.
„Să nu uităm, dragii noştri. Dacă uităm, suntem şi noi vinovaţi. Ca să nu uităm am invitat-o la Oradea pe autoarea acestei admirabile cărţi”, a încheiat episcopul Bercea.
Roman-dureros
În continuare, redactorul-şef al Revistei Familia, Ioan Moldovan, a subliniat că romanul nu este unul de ficţiune sau plăsmuire ci un „roman dureros al unei vieţi” care ne duce cu gândul la viaţa lui Nicolae Iorga. „Această carte e o mărturie, nu o descriere a unui jurnal ori a unei biografii. Ea surprinde un destin individual dramatic dar şi istoria noastră, a ţării. Istoria personală pare zdrobită dar prin scrierea ei, doamna e o învingătoare. Iar cartea transmite un sentiement întremător că se poate”, a mai spus Moldovan. Redactorul Familiei a mai explicat şi „binecuvântata răzbunare a scrierii” în sensul ei non-violent, de catharsis.
La rândul ei, Ligia Mirişan, director al Bibliotecii Judeţene «Gheorghe Şincai» Bihor, a mărturisit că ea însăşi a avut bunici intelectuali care au suferit în comunism şi a subliniat că „în această carte există o lume extraordinar de frumoasă şi adevărată”, redată cu o „uimitoare fineţe a detaliilor”.
Mirişan a mai apreciat că mesajul de final a cărţii este că „viaţa trebuie să continue”, iar puterea de retrăire a autoarei este o „minunată dovadă de dragoste de ţară”.
Nu îşi regretă destinul
Mulţumind pentru aprecieri, autoarea a vorbit despre influenţele nefaste ale nazismului şi comunismului, şi a surprins sacrificarea României în urma (ne)înţelegerilor dintre Churchill, Roosvelt şi Stalin. „Scrierea a fost o experienţă puternică. Am retrăit toate stările sufleşteşti: mă înduioşam, mă înfricoşam sau râdeam cu hohote”, a mai spus Simonei Vrăbiescu-Kleckner care a încheiat retoric: „Aş fi fost mai fericită fără războaie, revoluţie şi exil? Am învăţat să nu caut o logică a destinului ci doar un învăţământ al lui.”
Editorii de la Curtea Veche arată că memoriile Simonei Vrabiescu-Kleckner acoperă aproape 40 de ani de istorie a familiei sale, materne si paterne, din al treilea deceniu al secolului XX şi până la plecarea din ţară, în 1965, ca şi de istorie a României. „Este istoria unei boierimi pline de vitalitate şi energie, o aristocraţie rurală harnică şi responsabilă, instruită şi educată, ai căror membri şi descendenţi au deschis ochii într-o Românie mare în curs de modernizare, şi prosperă, pentru a-şi trăi, unii tinereţea, alţii senectutea, când nu în închisori sau exil, în propriile lor case, confiscate fără preaviz, în calitate de chiriaţi ai statului, şi înconjuraţi de ochii şi urechile vigilenţilor persecutori”, recenzează Ioana Schiau, de la Curtea Veche.
Citiți principiile noastre de moderare aici!