Astfel, în cadrul festivalului s-au jucat spectacolele „Cancun” (de Jordi Galcerán), Perplex, Piatra (ambele de Marius von Mayenburg) şi Panică – Trei bărbaţi pe punctul de-a ceda psihic de ( Mika Myllyah), toate după viziunea regizorului născut la Turdam în 1967.
Dat fiind apetitul acestuia pentru festivalul orădean, gazdele i-au dedicat ieri un eveniment de prezentare, intitulat sugestiv «Portret».
Astfel, curioşii adunaţi în foaierul Teatrului Regina Maria au aflat că „TCP” a înfiinţat, în 1997, Compania 777, care a realizat, în regia sa, patru coproducţii viu comentate: cu Teatrul Odeon şi Sounds of Progress din Glasgow – Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff (1997); cu Teatrul „Nottara” şi Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă – controversatul Îngeri în America de Tony Kushner (1999); tot cu Teatrul „Nottara” – DaDaDans (în coregrafia lui Florin Fieroiu); cu Teatrul „Bulandra” – Trilogie belgrădeană de Biljana Srbljanovic. În 2000, a plecat cu o bursă Fulbright, la Universitatea din Montana (SUA) iar apoi s-a stabilit la Montréal.
Întors în ţară, în ultimii ani, a montat mai multe spectacole, inclusiv „Scene dintr-o execuție de Howard Barker”, cu Teatrul Szigligeti din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!