După o lună de zile în care au şomat, controlorii Serviciului Parcări au fost scoşi la lucru vineri de dimineaţă, după cum avertizase AIO.
La fix o zi după votarea în Consiliul local a diminuării amenzii minime aplicate pentru neplata parcării de la 150 lei (75 de lei în 48 de ore) la 90 de lei/45 de lei în 48 de ore, fapt anunţat şi de primarul Ilie Bolojan, oamenii AIO scriau, vineri, în procesele verbale, valoarea de 75 de lei.
Asta din cauză că Municipalitatea n-a luat în calcul termenul de cinci zile în care orice hotărâre a Consiliului Local se comunică cu Instituţia Prefectului pentru controlul de legalitate. Vineri, înarmaţi cu pixuri şi procese verbale, controlorii AIO nu puteau lucra după regulamentul proaspăt modificat, aşa că li s-a dispus să încaseze amenzi după prevederile anterioare ale regulamentului, până când decizia CL devine aplicabilă.
Victime directe ale acestor bâlbe administrative sunt orădenii care se trezesc că pentru o abatere minoră – au parcat regulamentar dar au omis să plătească, sunt nevoiţi să se scotocească rapid de 75 de lei sau de 150 de lei, dacă trec două zile de la comunicarea procesului verbal.
Adminstraţia Imobiliară Oradea, prin Serviciul Parcări, verifică, în relaţia cu orădenii, o mai veche zicală a profitabilităţii: „Când am zis că-ţi dau, am zis! Când am zis că-ţi iau, am luat!”. Respectând anunţurile repetate, din 1 august, angajaţii AIO au reluat controlul în parcări. Cei găsiţi că au parcat dar n-au achitat taxa aferentă locului alb sau galben, au primit amenzi. Dar nu de minim 45 de lei, achitabili în două zile, cum au anunţat edilii joi, ci de minim 75 de lei, achitabili în două zile!
Votat dar încă neavizat
Situaţia se datorează îmbârligăturii căilor legal-formale obligatorii de urmat în administrarea oraşului dar şi grabei AIO de a încasa.
Joi, Consiliul local a votat în unanimitate noile limite ale amenzii ce se poate aplica în parcările oraşului: de la 150-500 lei acestea au devenit 90-500 lei, cu minimul de 45 de lei achitabil în două zile de la comunicarea procesului verbal. Edilii au anunţat aplicarea amenzii reduse din 1 august dar n-au luat în calcul cele cinci zile lucrătoare impuse de lege, necesare controlului de legalitate operat de Instituţia Prefectului. „Doar câteva zile va fi 75 de lei, apoi se va intra cu 45 de lei”, spune primarul Ilie Bolojan.
Procese verbale
Edilul pune vina pe „sofiştii” de la Prefectură pentru situaţia creată. „Aveam un sistem de parcări. Bun, rău, era funcţional. Suspendarea regulamentului în urma atactului Prefecturii a avut două ofecte: perturbarea unui comportament uman corect, orădenii s-au dezobişnuit să plătească pentru locul ocupat şi perturbarea activităţii financiare – noi avem nişte planuri în funcţie de aceste încasări, avem rate de plătit la parcarea nouă, spre exemplu. A trebuit să anulăm aceste două efecte, de aceea s-a reluat controlul în parcări”, ne-a declarat edilul.
Compartimentul Media din Primărie ne-a cofirmat, vineri, că AIO a reluat aplicarea de amenzi, după sincopa de administrare a parcărilor. În condiţiile în care recenta decizie a consilierilor locali nu este încă aplicabilă, în absenţa avizului de legalitate, scriitorii de amenzi ai AIO lucrează după prevederile anterioare iar amenda minimă, plătibilă în 48 de ore, este de 75 lei!
Legea e lege dar e evidentă lipsa de flexibilitate a Primăriei în raport cu orădenii, faţă de o abatere minoră. După ce crează debandadă în oraş vreme de o lună, din vina sa, ca instituţie incapabilă să redacteze un regulament pe lege, AIO se şi grăbeşte, acum, să încaseze câtă vreme amenda e mai mare. Răgazul celor cinci zile, oferit de controlul de legalitate, putea fi folosit, într-o manieră mai utilă şi mai civilizată, pentru a informa temeinic orădenii despre reluarea activităţii de control şi administrare. Desigur, această activitate nu este la fel de profitabilă ca scrierea de procese verbale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!