Salvamontiștii au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112, parcurgând prin pădure câţiva kilometri până la locul indicat de apelant. Din primele informaţii aflate la faţa locului, bărbatul rănit ar fi fost un pădurar, iar starea lui era destul de critică în momentul în care echipajele de salvare l-au reperat. La acest caz a intervenit şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, alături de un echipaj de prim ajutor din cadrul SMURD Bihor. Din declaraţiile dr. Hadrian Borcea, şeful UPU- SMURD, victima accidentului forestier ar putea avea nevoie de transfer cu elicopterul până la un spital din Cluj, unde să i se acorde îngrijirile medicale necesare.
Rănit grav în pădure
Echipaje de la Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo (SJSS) și de la SMURD au participat marţi la o acţiune de salvare a unui bărbat, care a fost prins sub un buştean într-o pădure dintre Peştiş şi Poiana Florilor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În contextul avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, Primăria Municipiului Oradea a deschis deja trei containere anticaniculă în zonele Piața Cetate, Piața Decebal și Piața Rogerius (vizavi de BCR / stația de tramvai).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cseke Attila, ministrul propus la conducerea Ministerului Dezvoltării, a anunțat luni, în urma audierilor din comisiile parlamentare, o serie de reforme vizate în administrația publică, având ca scop eficientizarea aparatului administrativ și o utilizare mai responsabilă a resurselor bugetare, conform stiripesurse.ro, citand news.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ghidându-se după motto-ul „Servește cu stil: Prietenie și energie pe terenul de joc”, organizația TNL Bihor a organizat „Meciul Prieteniei” .
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bărbați, unul în vârstă de 35 de ani, iar celălalt de 26 de ani, au fost reținuți sub acuzația de trafic de droguri, în urma unei operațiuni a DIICOT Oradea și a polițiștilor antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sprijiniți de jandarmii bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor (CJPC) au desfășurat o amplă acțiune de control la magazinul Profi situat pe strada Lacul Roșu din Oradea, în urma unei sesizări primite de publicația Bihon.ro de la un cititor revoltat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primele zile din intervalul 23 iunie - 6 iulie, vor fi caniculare în mai multe regiuni din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!