Cu acest prilej, creștinii greco-catolici ai Eparhiei de Oradea se vor reuni în rugăciune de recunoștință pentru darul pe care l-au primit prin consacrarea ca episcop a PSS Virgil Bercea, în urmă cu 25 de ani. Evenimentul aniversar va fi marcat printr-o Sfântă Liturghie solemnă, care va avea loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, în prezența Nunțiului Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendia, și a PSS László Bocskei, episcop romano-catolic de Oradea.

Un sfert de secol de osteneli episcopale, dar și timpul unor trăiri speciale și, în același timp, o fericită ocazie de aduceri aminte, dar mai cu seamă, un prilej de mulțumire pentru atâtea daruri și atâta generozitate din partea lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă pentru Sfinția Sa cei 25 de ani de la consacrarea sa ca episcop.
În fața acestui eveniment deosebit, PSS Virgil Bercea a declarat că tot ceea ce i-a fost dat reprezintă un dar absolut din partea divinității.

Episcopul te întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze, cu brațele deschise. Este gata să te ajute oricând și te cucerește cu vorba blândă și cu simplitatea sa. Este vorba de PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Ierarhul va aniversa duminică, 8 septembrie, 25 de ani de când a fost consacrat episcop.

Jurnal bihorean & Bihon: 25 de ani de episcopat, ce sentimente vă încearcă?

PSS Virgil Bercea: Sentimente de umilință și de mulțumire. Umilință în fața lui Dumnezeu pentru tot ce m-a ajutat să fac și pentru ceea ce ar fi trebuit să fac și nu am reușit. Și de mulțumire, înainte de toate lui Dumnezeu, pentru tot ce mi-a dăruit în toți acești 25 de ani. Dar, în același timp, mulțumirea și pentru preoții care m-au înconjurat și pentru credincioșii noștri. Spun cu toată sinceritatea lucrul acesta, pentru că avem preoți buni și avem credincioși extraordinari. Acești 25 de ani nu sunt decât un dar de la Dumnezeu.

Jurnal bihorean & Bihon: Vă mai amințiți cum ați trăit momentul hirotonirii întru preot și pe cel al consacrării ca episcop? Ce ați simțit atunci?

PSS Virgil Bercea: Au fost două momente foarte diverse. Primul moment – hirotonirea în preot, a fost clandestin, în 1982. Erau doar șase persoane prezente. Atunci, PSS Alexandru Todea (cardinalul Alexandru Todea, unchiul episcopului Virgil Bercea – n.r.) nu mi-a cerut nimic, decât să-mi dau viața pentru Biserică și pentru Cristos, dacă va fi nevoie. Nu am sperat atunci ca vreodată să port cruce pe piept și nici reverendă, pentru că nu se putea la vremea respectivă. Când a fost sfințirea ca episcop, era atunci, în anii aceia, în 1994, un entuziasm extraordinar pentru toată Biserica, pentru toți oamenii.

În acest context a fost sfințirea ca episcop, cu o emoție extraordinară. Lumea avea enorm de mari speranțe. Eu nu mi-am pierdut speranța nici acum, poate alții și-au pierdut-o. Pentru unii nu mai există, poate, acel entuziasm. E normal ca să fie așa. Dar speranța de atunci pentru mine cred că este aceeași și acum. Pentru că toată speranța noastră este în Domnul. Iar, dacă stau și mă uit așa, cu ani în urmă, cu toată sinceritatea o spun, vezi mâna Domnului în toate lucrurile, iar noi (eu și cu preoții noștri, spun noi pentru că 20 de preoți celebrează anul acesta 25 de ani de preoție) am fost niște unelte umile în mâna lui Dumnezeu. Am mers împreună cu ei. Și ceea ce am făcut, am făcut împreună.

Jurnal bihorean & Bihon: Ce așteptări aveați atunci când ați fost consacrat episcop?

PSS Virgil Bercea: Așteptările la vremea respectivă erau foarte modeste. Biserica noastră renăștea într-un complex de dificultăți extraordinar de mari. Multe dintre aceste dificultăți s-au rezolvat în timp, dar tot cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a putut vedea mâna lui Dumnezeu în orice bisericuță nouă sau casă parohială sau sfințire de preot sau în școlile care au mers înainte. Eu, acum la 25 de ani de episcopat, văd mâna Domnului în tot ceea ce s-a întâmplat.

Jurnal bihorean & Bihon: Sunteți un episcop iubit și apreciat, atât în țară, cât și în străinătate. Care a fost relația dumneavoastră cu Papa Ioan Paul al II-lea? Și cum este cea cu Sfântul Părinte Papa Francisc?

PSS Virgil Bercea: Înainte de toate, iubirea vine de la Dumnezeu – „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul Său”. Dacă noi putem să luăm câte un pic din iubirea aceea și să o restituim celorlalți, în jurul nostru, este extraordinar. Iar atunci când poți să-l privești pe celălalt în ochi, cu sinceritate, simți că dărui ceva, dar în același timp, simți că primești ceva de la cel din fața ta. Eu cred că s-a creat între noi acest raport de a ne iubi reciproc unii pe alții, dăruind din iubirea pe care am primit-o. Eu, credincioșilor și credincioșii, mie.

Referitor la Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, da, a fost o legătură foarte apropiată, nu datorită mie. Ci datorită persoanelor pe care le-am ajutat. Și spun aici, în mod concret, pe PSS Todea, când acesta a trebuit să participe la Sinod, să meargă la Roma, l-am însoțit, l-am ajutat. Și atunci, prin forța împrejurărilor, am fost aproape de Sfântul Părinte. După aceea, când a venit în țara noastră sau când a avut diverse alte ocazii să vorbească limba română, de mai multe ori m-a chemat secretarul dânsului să-i citesc în limba română.

Întotdeauna îmi spunea: „citește clar și rar”. De mai multe ori, Papa își apropia urechea să audă pronunția. Normal că se crează un raport de prietenie, dincolo de faptul că el era Sfântul Părinte Papa, iar eu eram un simplu preot. Papa mă cunoștea personal. Am participat la foarte multe întâlniri și mese cu dânsul.

Îi primea pe episcopi la masă (dimineața, la prânz ori seara) iar eu trebuia să mă ocup de traducere. Cu atât mai mult, a fost vizita aici în țară. La cimitirul Bellu din Capitală este o poză în care Papa mă ținea de mână. A fost un om extraordinar, care a ținut foarte mult la noi, la România și la români, și la Biserica Greco-Catolică. Pentru că am reușit să creem un raport bun.

„Papa Francisc mi-a spus: «Du-te înainte!»”

PSS Virgil Bercea: Cu Papa Francisc s-a instalat un alt raport. Eu am avut niște probleme – știți cu toții, mai ales când a intervenit acel proces de corupție și de mită. Natural, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la Roma și i-am spus Sfântului Părinte. M-a prins de mâini, cu amândouă mâinile, și s-a uitat în ochii mei cel puțin 30 de secunde, după care m-a întrebat:

„Ai o problemă de conștiință? Te simți vinovat cu ceva?”. Iar eu i-am răspuns: „Nu”. Atunci – mi-a spus el, mergi înainte! Și asta mi-a dat un curaj extraordinar. Eu nu am pus nicio condiție. Am fost foarte deschis și aici față de tot ce s-a întâmplat. Dacă vă dați seama că am fost de 62 de ori la tribunale pentru proces, m-am dus cu toată umilința și cu toată încrederea că Bunul Dumnezeu nu va lăsa să dispară adevărul. Și până la urmă, adevărul a ieșit la lumină.

Și eu sunt convins că lucrează adevărul. Niciodată nu am fost împotriva DNA-ului și nici a Justiției, să fie foarte clar. Dar, în același timp, întotdeauna am spus: Nu sunt eu coruptul României. Și nici nu sunt mitoman. Niciodată nu am făcut lucrurile acestea. Așa m-au învățat părinții de acasă. Așa că Papa Francisc a avut o încredere extraordinară în mine, atunci când m-a prins de mână și mi-a spus: „Du-te înainte!”.

Eu am stat de vorbă cu secretarul de stat și mi-a spus: „Nu-ți face probleme, dacă Papa ți-a spus să mergi înainte, du-te înainte!”.
Vă dați seama că s-a creat o legătură, căci nu a durat nici procesul acesta o lună sau un an. Oricum, după ce m-am îmbolnăvit și după ce, totuși, am făcut tot posibilul să merg la întâlnirea episcopilor cu Sfântul Părinte, la Roma, i-am spus atunci de boală.

La fel, a fost cu o răbdare extraordinară față de mine și m-a ascultat total. Apoi, când a venit în România, la Blaj, cu prilejul beatificării episcopilor noștri martiri, la finalul Liturghiei, Papa s-a oprit și m-a întrebat: „Cum te simți acum?”. E o atitudine paternă! Aceasta, la fel, îți dă curaj.

Jurnal bihorean & Bihon: Cum reușiți să treceți peste probleme cu atâta seninătate? Care este secretul?

PSS Virgil Bercea: Nu există niciun secret decât rugăciunea. Eu nu sunt foarte bine cu sănătatea nici acum, dar suntem în mâinile în Domnului. Total mă încredințez în mâinile Domnului.
Sunt așa de convins că rugăciunea mi-a dat tăria ca să pot merge înainte. Atunci când ajungi acolo, chiar la limită, nu-ți mai rămâne nimic, nimic. Și atunci, ceea ce totuși rămâne, ca un dar al lui Dumnezeu, este rugăciunea.

Nu vreau să spun lucruri mari, nici nu fac din asta o dramă sau o tragedie. Când ne dă Domnul, trebuie să primim, orice: și încercare, și suferință, și toate celelalte, și bucuriile. Dacă reușim să le metamorfozăm în Cristos, toate întâmplările vieții noastre, cu adevărat putem să mergem înainte, cu El, cu Domnul.

Jurnal bihorean & Bihon: Aveți regrete? Care este cel mai mare regret? Dar cea mai mare bucurie?

PSS Virgil Bercea: E foarte greu de deteminat lucrurile acestea. Toate sunt relative. Zygmunt Bauman vorbea de societatea fluidă. Am auzit-o într-o zi pe doamna Aurora Liiceanu vorbind despre fluiditatea care există în noi și cum ne schimbăm. E adevărat, din punct de vedere psihologic, poate exista atavicul și binele care există în fiecare dintre noi.
Poate că am jignit o dată sau altădată pe unul sau altul. Și uneori nu mi-am dat seama.

Mai ales când am fost tânăr episcop, venit aici, încercând să fac lucrurile, am crezut că schimb totul. Și îți dai seama că trebuie să te schimbi tu, pe tine însuți. Realizez că m-am schimbat foarte mult. Aici avea dreptate doamna Liiceanu că suntem destul de fluizi.

Este foarte important binele pe care l-ai făcut sau îl faci. Cel mai mare bine este să reușești ca în celălalt să te vezi pe tine însuți. Andreea Camileri, atunci când a fost întrebat: „Cine este celălalt?”, a spus că: „Celălalt sunt eu”. Când am reușit să mă regăsesc în celălalt pe mine, înseamnă că am realizat, din punct de vedere spiritual, binele cel mai mare – că îl apreciez pe celălalt așa cum mă apreciez pe mine.

În sensul că eu îmi știu limitele, iar pe celălalt nu încerc să-l desconsider pentru că și el are anumite limite. Din contră, mă văd pe mine în celălalt. Sau în limitele celuilalt mă văd pe mine. Și cred că aceasta este bucuria care ne dă cea mai mare împlinire în viață.

Jurnal bihorean & Bihon îi urează Preasfinţitului Virgil Bercea La mulţi şi fericiţi ani! Fie ca Domnul să-i binecuvânteze activitatea! Ne unim în rugăciune ca Dumnezeu ca să-l păstreze în sănătate, să-l ajute să conducă turma ce i-a fost încredinţată cu înţelepciunea lui Isus, bunul Păstor, pe calea dreptăţii, a iubirii şi a păcii.