„Declarăm această săptămână cea a protestelor alternative”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Laura Turdean, membră a mişcării Oradea pentru Roşia Montană. În jurul statuii lui Mihai Viteazul au apărut desene pe marmură. “Ieri, 16 septembrie, am început săptămâna aducând desenele artistului Dan Perjovski pe marmura din Piaţa Unirii. Vă trimitem câteva fotografii atasat. Dan Perjovski a primit cu bucurie această iniţiativă a noastră: «Sper sa ţineti locul pentru mai multă vreme. Tipăriţi flyere şi transformaţi zona liberă într-o zonă de informare a publicului. Încercaţi să vă atrageţi oameni sensibili la natură (deci nu cei neapărat suparaţi pe guvernare)… Voi vreţi o ţară curată
fără otravă punct. Cetăţeanul este mai important decât primarul sau ministrul pentu că şi primarul şi ministrul sunt în slujba cetăţeanului, nu invers…»”, se arată în mesaj.
Cei nemulţumiţi de proiectul minier de la Roşia Montană sunt aşteptaţi zilnic în Piaţa Unirii, de la ora 18. Joi, de la ora 19 este anunţat şi un spectacol intitulat “Protestul naturii”, prin sunete tribale şi instrumente arhaice, cu Fero şi trupa (joi de la 19:00), urmat de spectacol cu foc.
Apoi, duminică orădenii sunt aşteptaţi la un nou marş de protest prin oraş, dar de astă dată de la ora 17.
“Veniţi, nu ne ocoliţi” – este îndemnul pentru cei ce rezonează cu cauza Roşiei Montane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!