„Reglementarea inteligentă, asigurarea unui cadru legal stabil şi predictibil pentru mediul de afaceri şi IMM-uri, cu reducerea birocraţiei şi a fiscalităţii, cu respectarea transparenţei decizionale şi a dialogului social calitativ cu confederaţiile patronale şi punerea în aplicare a Legii nr 62/2014 de modificare a Legii IMM-urilor este una dintre cerinţele noastre. Pârghiile prin care această prioritate se poate realiza sunt: respectarea pe deplin a principiului : «Gândiţi mai întâi la scară mică. Reglementaţi mai întâi pentru IMM-uri », aplicarea Testului IMM, realizarea analizelor de impact de calitate, consultarea sistematică a organizaţiilor reprezentative ale IMM-urilor, prezentarea planificării anticipate anuale a legislaţiei referitoare la întreprinderi care va intra în vigoare în cursul următoarei perioade bugetare ”, spune primvicepreşedintele CNIPMMR Ioan Mintaş. Pentru a asigura un mediu de afaceri favorabil şi prietenos, CNIPMMR consideră că definitivarea noului Cod fiscal şi al Codului de procedură fiscală şi publicarea lor cu minim 6 luni înainte de intrarea în vigoare e o condiţie obligatorie. Reducerea fiscalităţii, reducerea TVA de la 24% la 19%, menţinerea cotei unice, neinstituirea de noi taxe şi impozite pentru IMM-uri, reducerea cu minim 25% a numărului de plăţi fiscale pentru întreprinzători, măsuri de stimulare a înfiinţării de noi întreprinderi şi creaare de noi locuri de muncă, reglementarea de facilităţi fiscale pentru crearea de noi locuri de muncă a persoanelor defavorizate, reducerea dobânzilor penalizatoare pentru debite bugetare, îmbunătăţirea regementărilor privind controalele, relansarea procesului investiţional, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor structurale , îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, a reglementărilor privind executarea silită sunt prioriotăţi ale IMM-urilor în acest an.
Priorităţile IMM-urilor în politicile fiscale
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a trasat principalele 10 priorităţi ale mediului de afaceri şi IMM-urilor în domeniul politicilor fiscale în 2015.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului 'Casa Verde Fotovoltaice 2023' va fi prelungită, a anunțat, marți, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii pot să își verifice și să își achite sumele de plată pentru acest an pe site-ul instituției www.oradea.ro, la secțiunea „Ghișeul online".
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concluziile autopsiilor făcute în cazul fostei educatoare de 63 de ani și a fiului său, de 27 de ani, din Adoni, uciși în propria locuință, nu lasă nicio urmă de îndoială: criminalul a acționat cu o violență extremă, imposibil de înțeles.
3
România
Ministrul Finanțelor a anunțat că nu vor exista majorări ale TVA-ului sau modificări ale impozitării muncii în 2025, precizând că bugetul pentru acest an nu include astfel de ajustări.
1
România
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat finalizarea Jalonului 437 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C14 – Buna guvernanță.
România
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) organizează o nouă serie de cursuri gratuite pentru elevi, de pregătire la matematică, în perioada 18 ianuarie - 17 mai. Acestea sunt utile atât pentru pregătirea examenului de Bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!