Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la început de săptămână, au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 26.175 lei.
Totodată, trei permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi zece tamponări.
28 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 21 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, opt pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionaţi patru pietoni care au traversat neregulamentar, trei biciclişti, iar 43 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, luni, la ora 17:10, pe strada Henrik Ibsen din municipiul Oradea a fost depistat un bărbat de 25 de ani, din comuna Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!