Orădeanca a participat în luna iunie la o expoziţie colectivă de pictură, intitulată Premio D arte Stefan Luchian, organizată de Asociaţia Romeni Moldavi in Veneto, condusă de Iacob Alexandru. Această expoziţie a avut loc la Forte Marghera, o cetate care se află în Marghera, un cartier al Veneţiei continentale. Expoziţia a avut un mare succes şi a fost dusă şi la Piatra Neamţ. „Asociaţia Romeni Moldavi in Veneto m-a invitat la Venezia pentru a participa la a V-a Bienală de Artă organizată în vila Farsetti, în localitatea Santa Maria di Sala. În această vilă se organizează expoziţii şi concursuri de artă de vreo 10 ani. La parter au fost expuse lucrările care au intrat în concurs, iar la etaj au fost organizate expoziţii personale. Am avut şi eu o expoziţie personală, cu un nr. de 11 picturi. Tema acestei expoziţii a fost Scara lui Iacob- un mit biblic iudaic”, spune Ioana Teodora Klein. Alături de orădeancă au reprezentat România cu expoziţii personale Melania Bărbulescu (Bucureşti), Andreea Rus (Bistriţa). La categoria profesionişti, Ioana Teodora Klein a luat locul IV, din 160 de lucrări participante.
A V-a Bienale D arte Internazionale di Pittura a fost deschisă în data de 5 octombrie, iar premierea a avut loc în data de 12 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!