O vizită pe pagina unei firme din Austria de arhitectură pote revela privitorului o „oarecare” similitudine între modul în care e ornamentat imobilul futurist orădean şi o grădiniţă austriacă. Arhitectul Pieţei, Daniel Tivadar, admite că lucrarea arhitecţilor germani „poate fi o sursă de inspiraţie” dar că grădiniţa din Salzburg nu are nicio legătură cu piaţa, nici ca funcţionalitate, nici ca distribuire a spaţiului interior şi nici sub alte aspecte.
Oricum, situaţia demontează clar mitul că la noi s-ar construi ca acum 50 de ani în Vest. De fapt, grădiniţa a fost terminată prin 2009. Se poate spune, deci, fără modestie inutilă, că întârzierea faţă de trendurile europene e de doar 10 – 15 ani!
De remarcat că veşnică şi de încredere rămâne invidia în branşa arhitecţilor. Foarte probabil că acesteia îi datorăm faptul că situaţia a fost semnalată redacţiei Jb, probabil de concurenţa pizmaşă din cauza numărului tot mai mare de lucrări pe care arhitectul pieţei le are cu Primăria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!