Primăria a dat, vineri, ordinul de începere a lucrării la pasajul rutier pe care va urca traficul rutier de pe şoseaua de centură, la nivelul solului urmând să fie păstrate drumurile care deservesc obiectivele din zonă – Piaţa 100, parcul industrial, zona comercială, etc.
„Firma are acum, termen de mobilizare pentru începerea lucrărilor care vor începe în această săptămână, cu devierea reţelelor de apă, canalizare, electricitate şi altele. Valoarea proiectului este de peste 28 milioane de lei iar termenul de execuţie este de 18 luni. Având în vedere că Porr este o firmă serioasă, vom încerca să reducem cât punem acest termen, pentru a da în folosinţă cât mai curând acest pasaj, util şi mult aşteptat de cei care tranzitează zona. Firma a avut trei luni ca termen pentru autorizarea şi verificarea proiectului şi listelor de materiale”, a spus viceprimarul Florin Birta, luni, într-o conferinţă de presă la faţa locului.
Inginerul
Managerul proiectului din partea Porr Construct, Dan Ungureanu, a precizat că lucrarea este prima pe care firma a contractat-o direct cu Primăria Oradea, dar nu e prima din Bihor. Antrerior, firma a mai lucrat la pista aeroportului Oradea şi a făcut pasajul peste centură, în zona Ciheiului, contractat cu CNAIR. Porr mai are în lucru, acum, şi o porţiune din DN 76.
1000 metri
Conform inginerului, „lungimea efectivă de execuţie este de 1000 m din care partea de pasaj este de 74m. Va fi un pasaj cu schemă statică cu grinzi static rezemate, cu lungime de 24 m şi lăţime de 1,05. Rampele de acces sunt în lungime de câte 400 m, se vor executa cu secţiune variabilă, pornind de la sol până la înăţimea de 9 m, în spatele culeilor. În profil trasversal, lăţimea pasajului este de 24 m la partea superioară, la care se adaugă stâlpii de iluminat. Vor fi câte două benzi de circulaţie pe sens plus benzile de încadrare”.
Porr Construct a anunţat că a fragmentat lucrarea în trei etape – relocarea reţelelor de utilităţi, realizarea benzilor de ocolire a centurii, care vor prelua traficul şi construirea propriu-zisă, a pasajului.
Inginerul estimează că spre sfârşitul anului se va ajunge în faza forajelor pentru pasaj: „în iarnă se vor turna piloţii foraţi la o adâncime de 18 m. Această etapă nu implică niciun fel de riscuri legate de temperatura exterioară, se poate face fără probleme şi în condiţii de temperaturi negative”.
Lucrarea conţine şi execuţia unui pasaj pietonal pentru accesul pe jos şi cu bicicleta dinspre oraş spre Piaţa 100 şi parcul industrial II. Viceprimarul zice că acesta va intersecta benzile de ocolire ale pasajului, cu două treceri semaforizate. „Va fi un pasaj din prefabricate, cu lăţimea de 4 m şi va coţine şi o pistă de biciclete.
Pista va veni de pe Universităţii şi va facilita accesul spre piaţă şi spre parcul industrial”.
Reprezentantul Porr mai spune că „planul de restricţii rutiere a fost aprobat şi în cel mai scurt timp vom începe şi montarea indicatoarelor pe timpul execuţiei”.
Două drumuri
În paralel cu pasajul, Primăria mai are în zonă încă 2 proiecte adiacente, ajunse în faza licitaţiei pentru achiziţia proiectării şi execuţiei – drumul de legătură dintre Leroi Merlin şi Piaţa 100 şi drumul de legătură între strada Anghel Saligni şi pasajul spre Grigorescu. Amândouă aceste drumuri ar trebui să se termine anul viitor, precizează Birta.
Trimite articolul
XBRAVO DIICOT !!!!
Unde este fanfara, munca este mai cu spor.
spor la lucru, sa fie gata cat mai repede, iar carcotasii, cridici sa moara de ciuda ca se face lucruri bune.
A câtea oarâ se cheltuie bani pe aceeasi portiune de drum? Lucrul bine facut, prost gândit. Să moare cârcotasii de ciudă. Hai bolovane!
atatea drumuri, dar acces pietonal peste centura spre piata o p…a!!!!