Campionatul Naţional individual de judo pentru seniori a relevat dominarea sportivilor de la CSM JC Liberty, care şi-au trecut în cont nu mai puţin de zece medalii, din care patru de aur, una de argint şi cinci de bronz. Bilanţul a fost completat cu încă un „bronz”, adjudecat de CS Crişul.
Performerii delegaţiei orădene au fost Lorena Podelenczki (70 kg), Laszlo Szoke (66 kg), Dan Fâşie (73 kg) şi Daniel Matei (100 kg), care au devenit campioni naţionali la categoriile lor de greutate. Denis Mititelu a disputat finala categoriei 73 kg, unde a fost învins de mai experimentatul său coechipier Dan Fâşie, trebuind să se mulţumească astfel cu medalia de argint. Medaliile de bronz au fost obţinute de Ioana Matei (48 kg), Patricia Petras (52 kg), Mădălina Pantea (78 kg), Vlad Vişan (73 kg) şi Zoltan Farkas (81 kg). Pe locurile V s-au clasat Ştefan Mateescu (60 kg) şi Adrian Merge (81 kg). Judoka de la CSM JC Liberty sunt pregătiţi de antrenorii Han Sang Ho, Aurelian Fleisz şi Emil Morar. La rândul său, Daniela David (70 kg) de la CS Crişul (antrenoare Olimpia Ianc) a obţinut încă o medalie de bronz, iar Bianca Maghiar (+78 kg) s-a situat pe locul V.
Obiectiv îndeplinit
Bilanţul judoului orădean la ediţia din acest an a CN de seniori este remarcabil. Judoka de la CSM JC Liberty şi-au îndeplinit şi depăşit obiectivul propus, acela de a câştiga două-trei titluri naţionale şi un total de şase-opt medalii. După mai mulţi ani în care nu şi-a putut apăra şansele din cauza unor accidentări, Laszlo Szoke a devenit din nou campion, cu evoluţii foarte bune, el înregistrând patru victorii prin ippon, inclusiv în finala cu dinamovistul Remus Lazea. Orădenii au dominat copios categoria 73 kg, unde au cucerit aurul, argintul şi un bronz, prin Dan Fâşie, Denis Mititelu, respectiv Vlad Vişan. Fâşie şi-a învins de asemenea toţi adversarii prin ippon, la fel ca şi Lorena Podelenczki la 70 kg, care a cucerit medalia de aur fără nicio emoţie. Daniel Matei a devenit pentru a treia oară campion naţional la 100 kg. Nu au participat la etapa finală, fiind bolnavi sau accidentaţi, alţi judoka de valoare ai CSM JC Liberty, cum sunt Costel Dănculea (73 kg), Bertalan Farkas (66 kg), Răzvan Schwartz (81 kg), Larisa Florian (52 kg), Andreea Florian (57 kg), Georgiana Pantea (70 kg), sportivi care ar fi putut urca şi ei pe podium. „Suntem mulţumiţi de rezultatele înregistrate la Braşov şi aşteptăm cu speranţe îndreptăţite evoluţii bune ale judoka orădeni şi în competiţiile internaţionale”, a afirmat antrenorul Emil Morar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!