După „Aida” şi programatul „Bărbier din Sevilla” (15 octombrie), la Oradea va fi interpretată şi „Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart.
Pe 26 octombrie, Teatrul Regina Maria va fi gazda unui spectacol de operă de gală, cu distribuţie internaţională: dirijorul este din Ţara Galilor, regizorul din Franţa, asistentul său din Columbia, iar pianistul este italian! Figaro este italian, contele şi contesa Almaviva vin din Canada şi Ţara Galilor, distribuţia aducând laolaltă artişti din România, Franţa, Austria, Italia, Ţara Galilor şi Canada. Remarcabil este faptul că toţi artiştii ce figurează în distribuţie sunt tineri sub 40 de ani, dar, important, cu roluri serioase la activ, ce pot fi verificate pe portalul internaţional operabase.com.
Orădenii, încurajaţi
Iniţiatorul spectacolului este tenorul Stelian Gheorghe, originar din Bucureşti dar stabilit în Bavaria, cel care, prin fundaţia sa, Asociaţia Culturală OperAcademy, în colaborare cu Teatrul şi Univeristatea, îşi propune să promoveze tinere talente locale în ale operei: elevi, studenţi şi absolvenţi ai Departamentului de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte. De altfel, solişti orădeni se regăsesc în distribuţia spectacolului, fie ca titulari – Florin Mircea Ganea, Antonia Iacob, Robert Bede, Cristina Bede, Levente Meszaros – fie ca variante: Viktor Iosif şi Laszlo Bede. În spectacol mai sunt anunţate Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea şi corul “L Annunciazione” al Catedralei Greco-Catolice Sf. Nicolae din Oradea.
„În vederea unui spectacol de calitate, am distribuit în rolurile principale cântăreţi care deja au experienţă, putând fi un exemplu pentru cei tineri. Cu această ocazie, tineri artişti din Oradea vor avea ocazia să lucreze cu maeştri care sunt foarte activi în lumea operei”, ne transmite Stelian Gheorghe, cel care a reuşit să adune sponsorizări private, pentru ca spectacolul să poată avea loc în Oradea. Pe lângă sprijinul Teatrului şi a Filarmonicii, iniţiatorul a obţinut o finanţare şi de la Consiliul Judeţean. Preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, ne-a transmis că „Nunta lui Figaro” va beneficia de o finanţare în valoare de 15.000 de lei, de la Consiliul Judeţean.
„Nunta lui Figaro” va fi precedată, în 21 octombrie, de un concert cu arii de operă şi canzonette, acompaniate de pian, la Filarmonică, tot în cadrul Academiei de Operă, proiect iniţiat de OperAcademy.
Distribuţia „Nunţii lui Figaro”
Contesa Almaviva (sopran) – Diana Oros (Canada)
Contele Almaviva (bariton)- Rhys Jenkins (Ţara Galilor)
Susanna (sopran) – Olga Czerwinsky (Austria)
Figaro (bas-bariton) – Pietro Toscano (Italia)
Cherubino (sopran) – Antoanela Barnat (Bucureşti – România) sau Viktor Iosif (Oradea – România)
Marcellina (sopran) – Antonia Iacob (Oradea – România) sau Rosalie Dubois (Franţa)
Bartolo (bas) – Florin Mircea Ganea (Oradea – România)
Basilio (tenor) – Robert Bede sau Laszlo Bede (Oradea – România)
Barbarina (sopran) – Cristina Bede (Oradea – România) sau Marine Chagnon (Franţa)
Antonio (bas) – Levente Meszaros (Oradea – România)
Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea
Corul L Annunciazione de la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea, dirijor prof. dr. Radu Mureşan
Dirijor – Julian Smith (Ţara Galilor)
Regizor – Carmelo Agnello (Franţa) – profesor la Universitatea nr. 8 din Paris, profesor la Conservatorul Claude Debussy din Paris, dramaturg în opera din Nancy, iniţiator şi coordonator al festivalului de operă “Nebrodi in canto” din Sicilia.
Asistent regie – Juan Pablo Villa (Columbia)
Pian/Clavecin – Salvatore Scinaldi (Italia)
Scenografie – Vioara Bara (Oradea – România)
Citiți principiile noastre de moderare aici!