„Le-am propus colegilor mei aceste demers pentru a sancționa eșecurile jenante ale ministrului Fondurilor Europene de a face un proiect de Acord de Parteneriat pentru fondurile UE, 2014 -2020 care să fie acceptat de către experții Comisiei Europene. Titlul pe care l-am ales face referire la faptul că, deși, de un an și jumătate, a primit sute de critici, observații și recomandări pe marginea celor trei tentative de draft, Guvernul Ponta pare incapabil să înțeleagă ce trebuie să facă pentru ca europenii să aibă încredere să ne dea pe mână cele 38,9 miliarde euro. Sau poate că, în dulcele stil balcanic, Guvernul PSD încearcă să facă pe prostul, pentru a forța niște șmecherii financiare și a-i păcăli pe cei de la Bruxelles?!”, se arată într-un comunicat al senatorului Cristian Bodea.
Preşedintele de şedinţă, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat că plenul a luat act de depunerea acestei moţiuni simple şi a adăugat că se îndeplinesc prevederile articolului 53 din Regulament.
„Voi înainta textul moţiunii semnat de cei doi lideri, Puiu Hașotti și Dumitru Oprea, preşedintelui Senatului, pentru fixarea termenului pentru dezbateri şi să înainteze textul Guvernului şi ministerului de resort”, a anunţat Ioan Chelaru.
Conform Regulamentului Senatului, moțiunea simplă trebuie citită și dezbătută în maxim 6 zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!