Evenimentul are loc în Lotus Center. Actriţa Adela Lazăr, mamă a unei fetiţe de câteva luni, promotoare a acestui concept, spune că acţiunea a fost iniţiată după ce a văzut prin oraş mămici care îşi ţin bebeluşii în sisteme de purtare pe care le folosesc şi pentru alăptat. Adela spune că mamele din Bihor trebuie să se obişnuiască cu ideea de a alăpta şi în locuri publice, acolo unde o cere bebeluşul. Încercăm să schimbăm puţin mentalitatea oamenilor şi mai ales vrem să oferim un exemplu mămicilor şi să informăm viitoarele mămici despre alăptatul în public, purtatul bebeluşilor în sisteme sănătoase, importanţa alăptării îndelungate.
Militează pentru alăptat în public
Joi, începând cu orele 18:00, mai multe mame din Oradea, împreună cu bebeluşii lor, vor participa la o acţiune de promovare a alăptatului în locuri publice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Duminică, 1 iunie, este programat meciul 3 al finalei Campionatului Național la fotbal în sală (futsal).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Banii strânși vor merge spre cele 14 cauze înscrise în ediția din 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 31 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Era logic că la ora aia nu se poate face rost de bani decât prin furt sau dacă dai în cap la cineva ori faci trafic de droguri”. Astfel a explicat un tânăr decizia de a trece de la o plimbare cu taximetrul prin Oradea, alături de trei prieteni, la furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru proiecte importante, care vizează atât rețeaua de canalizare, cât și modernizarea străzilor și a infrastructurii adiacente din toate satele aparținătoare comunei Oșorhei, sunt în diferite faze de implementare, unele fiind deja aproape de finalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a fost miercuri gazda celei mai ample alergări gen ștafetă cu torțe din lume, „Peace Run”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!