Mai exact, joi seara, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, pe timpul executării unei misiuni specifice, a identificat, în staţia de autobuz, pe raza localităţii Avram Iancu două persoane de sex masculin care nu-şi puteau justifica prezenţa în zonă. Cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde s-a stabilit că este vorba de un cetăţean pakistanez în vârstă de 23 de ani posesor de documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil şi un cetăţean senegalez în vârstă de 29 ani. Din declaraţiile celor doi migranţi a rezultat faptul că acestia intenţionau să treacă ilegal frontiera, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. „Poliţiştii de frontieră bihoreni îi cercetează acum pe cei doi migranţi, sub aspectul savârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun” informează comisar şef Dan Lazăr, din cadrul ITPF Oradea.
Migranţi reperaţi în staţia de autobuz
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat la frontiera româno-ungară un cetăţean pakistanez si un senegalez care încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului 'Casa Verde Fotovoltaice 2023' va fi prelungită, a anunțat, marți, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii pot să își verifice și să își achite sumele de plată pentru acest an pe site-ul instituției www.oradea.ro, la secțiunea „Ghișeul online".
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concluziile autopsiilor făcute în cazul fostei educatoare de 63 de ani și a fiului său, de 27 de ani, din Adoni, uciși în propria locuință, nu lasă nicio urmă de îndoială: criminalul a acționat cu o violență extremă, imposibil de înțeles.
3
România
Ministrul Finanțelor a anunțat că nu vor exista majorări ale TVA-ului sau modificări ale impozitării muncii în 2025, precizând că bugetul pentru acest an nu include astfel de ajustări.
1
România
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat finalizarea Jalonului 437 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C14 – Buna guvernanță.
România
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) organizează o nouă serie de cursuri gratuite pentru elevi, de pregătire la matematică, în perioada 18 ianuarie - 17 mai. Acestea sunt utile atât pentru pregătirea examenului de Bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!