Astfel, joi, de la ora 17:00, pe Stadionul Comunal din Sântion, Luceafărul Oradea, principala favorită la câştigarea eşalonului 4, va întâlni CS Oşorhei, grupare care îşi propune un sezon liniştit în Liga 3. Rezultat final: Luceafarul Oradea – CS Osorhei 2-1
Sâmbătă, tot la Sântion, de la ora 11:00, CSC Sânmartin se va duela cu UTA „Bătrâna doamnă”, ambele echipe fiind nou promovate în Liga 3, dar vor activa în serii diferite.
Sâmbătă, FC Bihor – Sebiş
Tot sâmbătă, de la ora 11:00, pe Stadionul Iuliu Bodola, FC Bihor va primi replica formaţiei Naţional Sebiş (Liga 3).
După „dubla” cu Olimpia Satu Mare (0-1 şi 1-1), antrenorul Alex Pelici s-a arătat mulţumit de jocul prestat. „Au fost două jocuri foarte bune pentru noi, în compania uneia dintre cele mai bune echipe din serie. Cu siguranță Satu Mare își va depune candidatura pentru accederea în play-off și poate chiar mai mult decât atât, la primele locuri. După ce am trecut prin perioada de readaptare și reevaluare a ceea ce înseamnă fotbalul la FC Bihor, încercăm să ne îndeplinim obiectivul cu acești jucători tineri, care mare parte dintre ei sunt din ograda proprie”, spune Pelici.
Tot sâmbătă, de la ora 10:30, Crișul Sântandrei primește replica echipei din liga a II-a, Olimpia Satu Mare. Partida se va desfășura pe Stadionul Crișul, din Sântandrei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!