În „Scripcarul pe acoperiş’’ o joci pe Golde. Cum e să joci un personaj atât de complex? E purificator pentru tine?
Ioana Gajdo: Categoric este. Eu sunt o fire destul de vulcanică, ca actor, dar şi în realitate. Este foarte greu să joci un rol atât de liniştit, deşi Golde, undeva în străfundul ei, clocoteşte. Ea conduce toate auspiciile sub care se întâmplă întreaga poveste din spectacol. Este purificator, pentru că purifică tot ce a fost până la Golde. Este foarte greu să te debarasezi de ultimul rol şi să nu aduci nimic din acesta în prezent. Trebuie să ai un echilibru, psihic, fizic, emoţional, perfect.
Cât de grea a fost transformarea ta pentru acest rol?
Ioana Gajdo: Nu pot să conştientizez dacă a fost grea sau uşoară, pentru că nu se petrece aşa, cum ai puşca din degete. Nu e ceva de genul: gata, acum sunt Golde! Transformarea a fost treptată, pentru că am lucrat cinci luni la acest rol. Nu mi s-a părut o transformare dramatică. Există o expresie, pe care regizorii şi actorii o ştiu: ,,M-am întâlnit cu rolul, mi-am găsit personajul, mai corect spus’’. Iar întâlnirea cu personajul poate să se întâmple cu o zi sau cu două înainte de premieră, adică să ai acea revelaţie, acel mic amănunt care să-ţi schimbe şi să-ţi statuteze rolul.
Ce parte din tine a fost scoasă la iveală jucând-o pe Golde?
Ioana Gajdo: În primul rând, partea muzicală. Două foarte mari vise de-ale mele au fost: să fiu actor de operă, cântăreaţă de operă, dar nu s-a putut îndeplini pentru că nu am avut unde să fac studiile, celălalt ar fi să joc în limba rusă. Sufăr că nu ştiu limba rusă. Ador limba şi literatura rusă şi consider că limba rusă este cea mai apropiată de ce simt. M-ar ajuta mai mult decât limba română să transmit ce simt.
Ce înseamnă pentru tine nominalizarea la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar’’? Ştim cu toţii că este a doua nominalizare, după cea din 2003, pentru rolul „Bernarda Alba’’ în spectacolul „Bernarda’s House Remix’’.
Ioana Gajdo: Nominalizarea în sine este un premiu. Mă onorează pentru că am fost selectată între primii trei la această categorie. Asta în sine este un premiu. Şi alăturarea cu actriţele în rol principal e absolut onorantă (Oana Pelea, Claudia Ieremia şi Mariana Mihuţ). Că voi lua sau nu premiul, nu contează. Trist e că, după prima nominalizare, nimeni nu a vrut să mă distribuie timp de un an. E un paradox al premiilor în România. Probabil că oamenii se gândesc: „Nu o mai distribuim pentru că asta a ajuns unde a ajuns’’, deşi am rămas numai nominalizată, deci nu am luat premiu atunci. Singurul care a venit în România special pentru mine, şi căruia îi datorez un rol foarte important, a fost un regizor maghiar. A avut un proiect european care se întinde pe o perioadă de doi ani şi m-a implicat în el. Practic, a făcut distribuţia în funcţie de mine.
Ce au în comun Golde şi Bernarda Alba?
Ioana Gajdo: Nimic. Ioana Gajdo şi atât! Sunt la poli opuşi ca factură, ca gen. Dar, poate, au totuşi un punct comun: amândouă sunt femei foarte puternice. Bernarda Alba, o mamă din spaţiul hispanic, iar Golde, o mamă din spaţiul iudaic. În ambele culturi femeia, mama în casă, este stâlpul întregii existenţe a familiei.
Când ţi-ai văzut prima oară interpretarea în „Scripcarul pe acoperiş”, ce părere ai avut?
Ioana Gajdo: Nu mă uit la interpretări! Nu-mi place să mă văd! Adică, e o chestie pe care am învăţat-o de la profesorul nostru Emil Doljan. Nu ne lăsa să ne vedem înregistrările. Am insistat odată să ne vedem înregistrările şi ni le-a dat. După ce mi-am văzut-o, mi-am spus că eu niciodată nu mai vreau să văd înregistrările cu mine. Nu pot să explic de ce. Actorul când e pe scenă e gol. E un act foarte intim între mine şi spectatori. Dacă m-aş uita la un spectacol cu mine, aş considera că mă văd goală.
Când începe povestea actriţei Ioana Gajdo?
Ioana Gajdo: Cred că începe din 1974, de când m-am născut şi, probabil, de atunci când am conştientizat că asta vreau să fiu: actor.
Ce face Ioana Dragoş Gajdo pe lângă actorie?
Ioana Gajdo: Merge acasă şi doarme! Pur şi simplu nu mai am timp de absolut nimic. Este o meserie care îmi mănâncă tot. Dacă nu aş avea familia care să mă înţeleagă, ar fi foarte greu. Am pasiuni, am activităţi. Împreună cu câteva colege, suntem zâne ursitoare la botezuri. Pe lângă asta, predau actorie. Pregătesc elevi pentru actorie. Am două fete pe care le-am pregătit, care au ajuns deja actriţe. De asemenea, am atestat de formator şi predau cursuri de depăşirea tracului emoţional în discursul public. În concedii, merg în Anglia, unde fac voluntariat într-un azil cu copii, victime ale accidentelor de tot felul. Îi ajut să vorbească din nou, să se exprime, să se mişte. Acolo îţi dai seama cât de scurtă este viaţa şi cât de inexistentă este bariera dintre a fi şi a fi legumă.
Cum e Ioana Dragoş Gajdo dincolo de scenă? Ce nu ştie lumea despre tine şi ai vrea să afle?
Ioana Gajdo: Îmi place să mă implic social. Îmi iubesc foarte mult oraşul şi locul de unde mă trag – Sfântu Gheorghe. Citesc foarte mult. Îmi place natura. Sunt un om normal, dar trăiesc prin meseria mea. Eu nu mă duc la serviciu, eu merg la Teatru. Nu fac meseria asta pentru bani. Suntem prost plătiţi, şi nu mă refer la noi actorii din Oradea, ci la toţi actorii din România din generaţiile tinere, oameni foarte talentaţi. Foarte prost plătiţi, dacă stai să te gândeşti cât timp îşi alocă meseriei. Rolul nu începe şi se termină de la 10 la 14 şi după aia de la 18:00 la 22:00. Când repeţi, repeţi şi acasă, te gândeşti la personajul tău şi când cureţi morcovi. Trebuie să te documentezi, să citeşti pentru rolurile pe care le faci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!