„Luceferii” vor beneficia de o zi în plus de vacanţă. Preconizată pentru miercuri, reunirea lotului a fost amânată pentru joi, 10 ianuarie, ora 11:00, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin. Echipa va efectua vizita medicală, se va pregăti pe plan local, iar din 21 ianuarie este programat un stagiu centralizat în Băile Felix.
Din lot nu vor mai face parte fundaşul Andrei Tînc şi atacantul Cătălin Ţîră, care şi-au reziliat contractele. E posibil să plece şi Răzvan Nicolae Gunie, care este dorit la ACS Energeticianul.
Printre adversarii pe care Luceafărul Oradea îi va întâlni în perioada de pregătire se numără Debreţin VSC, Unirea Tăşnad, UTA Arad, Şoimii Lipova şi ACS CAO 1910 Oradea.
Partea a doua a campionatului în Liga a II-a va debuta în 23 februarie, când Luceafărul Oradea va juca pe teren propriu cu ASU Poli Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!