Miron, Samoilă, Sălăjan – portari; Lupuţ, Letan, Pocian, A. Achim, G. Bogdan, Aniţoiu, Ov. Ghilea, Svarczkopf, Bundea, D. Muntean, C. Roşu, Blănaru, Ianc, Grozoni, din vechiul lor. Lor li se adaugă Deaconescu, ultima dată la FC Bihor, jucător care a semnat cu Luceafărul. În plus, la reunire s-au prezentat juniorii Magui, I. Pantea şi Cervinschi de la LPS Bihorul Oradea, plus Mintaş, C. Jurca şi L. Jurca de la Luceafărul II. În probe se află Grigoroşcuţă (26 de ani), ultima dată la FC Cisnădie, Mihai Pop (24 de ani), jucător care a activat în Liga IV la echipa din Tăşnad, şi Flavius Pop (21 de ani) de la Kinder Paleu.
Patru absenţe la Lucefarul Felix
Din lotul din sezonul trecut au absentat Dan Mureşan şi Florin Neaga, ambii cu probleme medicale, precum şi portarul Sergiu Ghilea prins în febra Bacalaureatului. A absentat nemotivat nigerianul Konyeha.
La întâlnirea cu jucătorii şi cu staff-ul tehnic au participat Gavrilă Ghilea şi Ioan Blidaru, finanţatorii clubului Luceafărul. „Mă bucur că văd aici mulţi tineri. Am avut discuţii şi cu domnul Blidaru şi cu staff-ul tehnic şi prioritar va fi promovarea tinerilor. Asta nu înseamnă că îi vom neglija pe cei cu experienţă. Rezultatele din sezonul trecut le ştim, de acum vom trăi din ceea ce vom face. Sper să vă pregătiţi serios, iar atunci rezultatele vor fi cele dorite. Noi vom fi alături de voi”, le-a spus Ghilea jucătorilor. Ioan Blidaru se aşteaptă la un campionat mai greu: „Obiectivul rămâne îndrăzneţ în continuare. Noi vom asigura toate condiţiile. Va fi un campionat mai greu, deoarece acum toate echipele ştiu ce poate Luceafărul”.
În perioada imediat următoare jucătorii vor efectua vizita medicală, iar timp de trei săptămâni Luceafărul se va pregăti pe plan local. „În primele meciuri vom testa tinerii jucători şi cei care vor veni în probe. Mi-aş dori ca noii jucători să vină cât mai repede. M-am gândit la un număr de şase jucători, care să vină să emită pretenţii de titular nu doar să genereze concurenţă. Trebuie să ne întărim pentru că urmează un campionat mai greu, în care vor retrograda cinci echipe”, spune antrenorul Leo Grozavu. Prima ocazie să testeze jucătorii nou veniţi va fi sâmbătă, de la ora 11, în compania echipei CS Vladimirescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!