Moment anual obligatoriu, prezentarea bilanţului pe anul tocmai încheiat a fost utilizată într-un mod special de şeful Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională (DMPFI). Marius Moş şi-a invitat în Sala Mare toţi actualii şi foştii subalterni care au lucrat la implementarea proiectelor, alături de Marcel Boloş, secretar de stat şi fost director al DMPFI şi viceprimarul Mircea Mălan.
Cifre
„În toatal au fost implementate 62 de proiecte în valoare de 247 milioane de euro. Din aceştia, 150 milioane de euro sunt bani europeni absorbiţi, 34,4 milioane de euro sunt contribuţii eligibile ale oraşului, 21,6 milioane de euro sunt contribuţiile pentru lucrările neeligibile. 11 milioane de euro au rămas în execuţie pentru 2016”, a spus viceprimarul Mălan, în debutul prezentării.
Al doilea la microfon, Boloş a insistat pe proiectele emblematice ale Oradiei şi pe exemplul de bună practică pe care-l oferă municipiul: „Cartea noastră de vizită, portofoliul de proiecte, este una foarte pozitivă. Cel mai mare bine făcut oraşului este că Oradea este dată ca exemplu de succes în discuţiile despre proiectele europene, din ministere şi de la Comisia Europeană”.
Boloş a precizat că Oradea are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 95%, faţă de 74,8%, media pe regiunea de Nord-Vest.
Fostul director DMPFI a ales ca proiect de referinţă reabilitarea Cetăţii: „am învăţat pe acest proiect adevărata şcoală a fondurilor structurale”. Dumitru Sim, managerul proiectului, nu s-a aflat în sală cu ocazia bilanţului.
Directorul Marius Moş a insistat pe faptul că împlinirile DMPFI se datorează în egală măsură tuturor celor 15 foşti şi actuali ai Direcţiei. La finele exerciţiului financiar, trei dintre ei au părăsit DMPFI, unii de bunăvoie, alţii de nevoie, sub presiunea edililor nemulţumiţi de evoluţiile unor proiecte.
Cele mai importante
Proiectele cu cel mai mare impact local şi cu vizibilitate publică mare
Reabilitarea Cetăţii
Amenajările în parcurile industriale
Reabilitarea centrelor sociale de cazare temporară
Reabilitarea mai multor lăcaşuri de cult
Piaţa Rogerius
Pistele de biciclete
Grădina publică de pe Dealul Ciuperca
Reabilitarea de blocuri
Construirea pasajelor Centurii
Proiecte neterminate sau fazate pentru acest an
Reabilitarea magistralelor de termoficare
Centrala pe gaz – 98%
Aquapark-ul „Nymphaea” – 90% stadiu de implementare
Pasajul Vulturul Negru – 70%
Piaţa Unirii – 92%
Drumul expres – 91%
Campusul şcolar – 80%
Trecerea PT 902 pe apă geotermală şi reinjectarea apei răcite înapoi în zăcământ – 15%
Studiul de prefezabilitate pentru utilizarea apei geotermale în sistemul de termoficare – 5%
Reabilitarea termică a mai multor blocuri
Punţi crişene – Proiect de promovare a ecumenismului regional în Bihor Hajdu – Bihar – 95%
Citiți principiile noastre de moderare aici!