„Prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, nu a fost transmisă nicio notificare oficială în acest sens și nu există nicio informație care să arate că produsele afectate au intrat pe piața din România. Din datele pe care le deținem, în România au fost autorizate de către Ministerul Sănătății, instituția competentă pentru autorizarea produselor biocide, (prin Comisia Natională pentru Produse Biocide), un număr de 7 produse biocide pe baza de fipronil (substanța activă). (..) ANSVSA monitorizează atent această situație”, transmite ANSVSA.
Milioane de ouă din mai multe țări europene au fost retrase din magazine din cauza contaminării cu fipronil, un insecticid toxic a cărui utilizare este interzisă în producția de alimente, scrie cotidianul britanic The Guardian. Testele efectuate au indicat un nivel crescut al insecticidului în unele ouă livrate de mai multe ferme olandeze, astfel că țări precum Germania, Olanda și Belgia au ordonat retragerea a milioane de ouă de pe piață.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), această substanță este foarte toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide și rinichii.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!