Însă un astfel de centru presupune nu doar infrastructură aparte ci şi o armată de oameni ultraspecializaţi, lucru care în ţara noastră „nu merită”: supraspecializarea costă prea mult (pe oncologie circa 1500 euro) pentru tinerii medici (care câştigă la secţia de oncologie doar între 1000 şi 1400 lei), durează chiar şi trei ani, iar apoi nu e remunerată. De exemplu, centrul de transplant medular de la Debrecen este o clădire separată, unde lucrează circa 50 de medici ultraspecializaţi şi care dispun de un laborator absolut special.
Pentru că înfiinţarea unui centru de transplant medular la Oradea rămâne de domeniul fantasticului, înfiinţarea unui laborator special ar putea fi realizată.
Compartimente
Medicii onco-hematologi orădeni spun că acest laborator ar trebui să aibă compartimente de hematologie, imunologie, anatomo-patologie specializată pe oncologie, biologie moleculară şi citologie genetică, cerinţe care în clinicile din ţările din vestul Europei funcţionează cu randament, pe lângă clinici de oncologie şi centre de transplant.
Pentru ca acest laborator să fie funcţional, dincolo de dotări speciale ar fi nevoie de circa 10 specialişti pe aceste domenii. În acest fel, copiii cărora trebuie să li se pună un diagnostic corect oncologic nu vor mai fi nevoiţi să fie trimişi cu Ambulanţa de la Oradea la Timişoara pentru anumite examinări speciale.
Dr. Gabriela Miculschi şi dr. Ritli Ladislau spun că poate acest laborator s-ar putea amenaja într-un spaţiu gol deocamdată de la Centrul oncologic.
Cei doi doctori au transmis managerului Gheorghe Carp această solicitare întrucât acest medic este cel care a pus practic pe picioare centrul oncologic orădean.
La această oră, 146 de copii figurează în evidenţele medicilor onco-hematologi pediatri. Anual, apar în jur de 12 – 16 cazuri noi de copii cu cancer, dar în ultimele două luni a fost o explozie de cazuri, nu mai puţin de şase copii fiind diagnosticaţi cu această cumplită maladie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!