Aceasta se va realiza în parteneriat cu Universitatea din Oradea, în cadrul Agenţiei de Management a Destinaţiei Bihor (AMDBh). Director al acestei agenţii este Răzvan Dumbravă, angajat al CJ Bihor, iar Mircea Jacan, directorul Centrului pentru Tradiţii, face parte din Consiliul Director al Agenţiei.
Potrivit spuselor lui Răzvan Dumbravă, strategia va fi gata în câteva luni şi în baza ei se va realiza promovarea turistică a judeţului Bihor. Se intenţionează punerea în legătură a tour-operatorilor din Bihor, astfel încât turiştii să fie atraşi cu pachete integrate. Dumbravă ar vrea o colaborare tot mai strânsă între operatorii de turism din Oradea, Băile Felix – Băile 1 Mai şi cei din zona montană. Între obiectivele Agenţiei figurează şi realizarea unui portal turistic reprezentativ pentru judeţul Bihor, care să aibă la bază hărţi GIS.
„Rolul primordial al Agenţiei este ca toată lumea să stea la o masă, să se adune toate resursele la un loc, toate minţile la un loc. În momentul de faţă, nu există o strategie clară pentru turism, iar noi tocmai aceasta încercăm să facem, pentru întreg judeţul Bihor”, explică omul lui Popa.
În Agenţia turistică, Judeţul este partener cu Universitatea din Oradea, Salvamont şi mai sunt doriţi ca asociaţi operatorii de turism (hoteluri, pensiuni, asociaţii de turism, diverşi prestatori de servicii cu specific turistic).
Citiți principiile noastre de moderare aici!