„Izvorul, unic în Europa, a fost declarat monument al naturii, dar ceea ce este mult mai important este faptul că apa are puteri miraculoase. Aceste două calităţi atrag anual zeci de mii de pelerini”, spune arhimandritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc.
Mirajul
Izvorul tămăduirii rămâne locul de atracţie al locului. Nici un pelerin nu rezistă mirajului de izvorului minunilor. Fiecare vrea să ia cu el apă de izvor, sau măcar să-şi ude mâinile şi să-şi răcorească fruntea.
“Acest izvor l-a poreclit poporul de «izvor al minunilor», pentru ca nu curge încontinuu, ci izbucneste periodic din pământ. Izbucnirii îi premerge un zgomot subteran, dupa care apa ţâşneşte peste alvia izvorului şi se revarsă clocotind peste trei cascade. După puţine minute, apa rămasă în alvie se retrage iaraşi în pământ, cu acelaşi zgomot cu care izbucnise.
Nu numai din satele dimprejur, ci şi din depărtări mari vin bolnavi să se scalde în apa acestui izvor, aşa încât de primăvara până în toamna, pădurea ce-l împrejmuieşte furnica de bolnavi, cari aici îşi caută alinarea durerilor trupesti.Numărul vizitatorilor se ridică la o sută de mii pe an”, scrie întâiul episcop al Oradiei, Roman Ciorogariu, la 27 octombrie 1924, într-o scrisoare adresată ministrului Agriculturii din acea perioadă, prin care cerea” împroprietarirea cu 600 de jughere din pădurea seculară din jurul izvorului Izbuc”, în vederea ctitoririi primei mănăstiri ortodoxe din Ardeal.
Se spune că multe minuni s-au întâmplat în acest loc, la acest izvor. Şi se mai spune că izvorul n-a secat decât o singura dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ocupaţiei austro-ungare. Atunci n-a mai curs timp de şapte ani, fiindcă nişte călugări au pus taxă la intrare la izvor şi aceasta nu a fost pe placul lui Dumnezeu. Izvorul s-a răzbunat şi se răzbună când în preajma lui este un om rău la suflet:apa se retrage şi nu mai iese din pămînt zile bune, poate chiar şi luni întregi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!