Cele trei tinere circulau intr-un Tico cand Iuliu Kiss, la volanul unui Mercedes, a ignorat semnul de circulatie CEDEAZA TRECEREA si a izbit masina fetelor in plin. Expertizele efectuate au dezvaluit ca Paprika avea o alcoolemie de 0,5 mg/l alcool in sange si circula cu viteza de 87 km/h.
Pe 18 decembrie 2011, Judecatoria Oradea l-a condamnat la 3 ani si 4 luni de inchisoare cu execture pentru ucidere din culpă respectiv vătămare corporală gravă din culpă. Tot atunci instanta a hotarat ca inculpatul, in solidar cu firma de asigurare, sa plateasca despagubiri morale în valoare de 360.000 euro către familiile victimelor. Aceste decizii au fost atacate in instanta de ambele parti. Pe 5 ianuarie 2012 Curtea de Apel Oradea a admis eliberarea provizorie a lui Iuliu Kiss pentru o cauţiune de 55.000 lei.
La cererea familiei, in urma deciziei de eliberare conditioanta, desi in prealabil a fost condamnat cu executarea, procesul a fost mutat la Cluj.
Premiera, condamnat pentru un accident mortal
Avocatul familiei victimelor, Mircea Ursuta, a postat marti pe propriul site decizia de la Curtea de Apel Cluj. Condamnarea lui Iuliu Kiss cu executare reprezinta o premiera in cazurile accidentelor cu victime din judetul Bihor.
“Prin decizia penală nr 968/R/25.06.2012, Curtea de Apel Cluj a admis recursurile părţilor civile Jurcan şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, menţinând încadrarea juridică de ucidere din culpă de către un conducător auto având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, încadrare reţinută iniţial prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi a aplicat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de executare.
În latura civilă, Curtea de Apel Cluj a luat act de tranzacţia încheiată de părţile civile şi asigurătorul în cauză, tranzacţie în baza căreia au fost achitate despăgubirile civile.
Curtea de Apel Cluj a fost investită prin sentinţa penala din 12.04.2012 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de părţile civile Jurcan.
Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă şi executorie.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!