„În mod normal, va fi unul dintre prim-vicepreşedinţi, dar oricum decizia o ia BPN. Într-adevăr, cei doi prim-vicepreşedinţi sunt primari (Mărcuş de la Sântandrei şi Bota de la Rieni – n.r.) şi vor fi angrenaţi într-o luptă uninominală”, ne-a declarat Avrigeanu, anunţând că azi va fi şedinţa în care se va decide cine-i ia locul lui Seremi. Altfel, Avrigeanu se arată surprins de demisia lui Seremi. „Mă surprinde motivul. N-am înţeles care e natura conflictului. Am avut şi discuţii mult mai dure în partid decât ce-a fost la şedinţa Colegiului Director. S-a criticat, dar s-a vorbit civilizat. Nu este un motiv politic. Nu te poţi certa politic cu Radu Ţîrle”, spune Avrigeanu, adăugând că următoarele săptămâni vor arăta care a fost adevăratul motiv al demisiei lui Seremi.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!