Doi preoţi greco-catolici din Eparhia de Oradea, împreună cu un grup de tineri, au participat, în perioada 2-8 august, la cea de-a doua ediţie a Campusului European „iFait”, de la Udine (Italia).
În jur de 50 de tineri din Bulgaria, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Ungaria, Polonia, Scoţia, România şi Italia au participat la această ediţie a Campusului. Tema ediţiei din acest an a fost „Speraţa”, mai precis: „Don’t let your hope to be stolen” (nu lăsa să-ţi fie furată speranţa).
„Ne-am simţit foarte bine încă din momentul în care am ajuns – parcă ne-am fi cunoscut de-o viaţă cu toţi cei care au participat şi cu gazdele. Am fost primiţi într-un mod călduros de către Don Giseppe Marano, paroh al parohiei Bunul Păstor din nordul oraşului şi iniţiatorul acestui campus dar şi de către credincioşii parohiei. Am avut parte de câteva zile memorabile în care, pe lângă discuţiile asupra temei propuse, am reuşit să ne cunoştem şi să cunoaştem tineri veniţi din ţări, unde şi azi se mai simte destul de puternic presiunea asupra Bisericii Catolice, dar a căror speranţă continua să fie vie”, a mărturisit preotul Mihai Terec.
Meditaţiile ţinute în timpul şederii în Italia au fost ţinute de Don Giuseppe.
Am avut ocazia să-l cunoaştem şi pe Excelenţa Sa Andrea Bruno Mazzocato, arhiepiscopul locului, şi pe Don Michel Remery, secretarul general a Conferinţei Episcopale în Europa, care, datorită experienţei lui şi a nenumăratelor călătorii prin Europa, ne-a relatat câteva exemple privitoare la felul în care este văzută şi trăită speranţa de către europeni”, a completat şi preotul Răzvan Remeş.
Participanţii au avut parte de un program încărcat, dar şi de momente de relaxare (ieşiri în aer liber), la munte (Monte Lussari) şi la mare (Lignano). Delegaţia orădeană s-a întâlnit şi cu grupul de tineri români care au participat la campusul de la Loreto, aflaţi sub aripa ocrotitoare a părintelui Paul Popa şi a Ramonei Dragoş, coordonatorii Biroului Pastoral Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!