Jurnal bihorean & BIHON: Spune-ne, te rog, cum ai fost selectat să participi la consultari, cu ce punct de vedere te-ai dus, cum a decurs întâlnirea, care e concluzia ta după ziua de azi?
Horia Oniţa: Am fost contactat de Administraţia Prezidenţială. Ei au făcut selecţia. Eu am menţionat la discuţii că selecţia nu a fost făcută transparent şi Strada nu va fi mulţumită. Am spus, am susţinut încă de la început că reprezint elevii, nu societatea civilă. Am solicitat un guvern curat, lipsit de plagiatori, corupţi, urmăriţi penal. Am solicitat 6% din PIB pentru educaţie şi sănătate, un ministru al Educaţiei expert în educaţie, o anchetă transparenta a Cazului “Colectiv”, să se ia măsurile necesare pentru creşterea siguranţei în localuri, să demisioneze Avocatul Poporului…acestea au fost liniile mari. Si faptul că, din păcate, din scârbă faţă de sistem mulţi elevi pleacă din ţară. Concluzii… e o întâlnire de început, care poate pune bazele unui dialog necesar între Societatea Civilă- Admnistraţia Prezidenţială, dar trebuie să aibă loc alte consultări şi să se dovedească faptul că se întamplă ceva prin acţiuni, nu doar prin consultari.
Dacă erai în situaţia de a face selecţia invitaţilor, cum procedai?
Horia Oniţa: Aş fi făcut mai multe întâlniri pe sectoare de activitate. De exemplu, azi ma întâlneam cu reprezentanţii tinerilor, maine cu cei din Sănătate.
Ai interacţionat cu ceilalţi participanţi, ai avut discuţii, schimburi de idei cu vre-unul.? Tu erai cel mai tânăr.
Horia Oniţa: Da, eu am fost cel mai tânăr. Fiecare şi-a expus poziţiile separat .
Care e parerea ta despre Preşedinte? Te-a privit oarecum altfel decât pe ceilalţi, ca de la fost dascal la elev? Ţi-a spus ceva în mod special?
Horia Oniţa: E foarte opinată întâlnirea dacă a avut ca scop o consultare şi nu o metodă de a calma protestele. Nu, nu a fost un tratament special pentru mine din partea şefului statului. Mi-a spus că a fost şi dumnealui cândva elev şi condiţiile erau proaste, dar totuşi a rămas în ţară sperând la mai bine.
Tu participi la protestele de stradă? Normal! În Oradea?
Horia Oniţa: Am fost acum două zile în Oradea, ieri în Cluj, azi în Bucureşti.
Ce aşteptări concrete ai, fiindcă sunt foarte multe idei exprimate în stradă?
Horia Oniţa: Asteptări? Poate dacă mai ţin o săptămână protestele am aşteptări. Acum am dorinţe doar, din păcate. Dorinţa unui guvern ce nu îşi va respecta cetăţenii doar începând cu 6 luni înainte de alegeri, care să nu adopte legi care ii apăra doar pe politicieni, şi societatea civilă sa fie un vector al legitimităţii politice .Din acestea se nasc multe altele.
Ce feed back ai din partea colegilor după discuţiile de la Palatul Cotroceni? Care sunt urmatorii paşi?
Horia Oniţa: Continuăm protestele!
Citiți principiile noastre de moderare aici!