Sâmbătă, de la ora 11, copiii sunt invitaţi la o sănătoasă porţie de râs cu trupa de teatru de marionete Tiki-Riki-Ta, din Arad, care le va oferi o adaptare a cunoscutei poveşti semnate de Ion Creangă, „Ivan Turbincă”. Spectacolul este unul cu tâlc, cu măşti pline de culoare, cu replici vii, presărate cu muzică, glume şi multă veselie.
Festivalul continuă duminică, la ERA Park, când, tot în sala de evenimente, de la ora 11, cei mici si cei mari sunt invitaţi la o nouă piesă de teatru: „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare, susţinută de Asociaţia Culturală ArtX din Oradea. Este vorba despre un spectacol jucat de copii, pentru copii şi adulţi, o comedie romantică adaptată lumii moderne, cu batmani şi supermani, dar mai ales supercopii!
Pe de altă parte, tot în acest weekend, BombonERA îşi cheamă din nou prietenii alături, într-un nou atelier, intitulat „Puişorul Jucăuş”. Întâlnirea se va desfăşura sâmbătă, sub cupola ERA Park, între orele 17 şi 19, iar prichindeii sunt aşteptaţi să înveţe cum să transforme un ou de polistiren într-un puişor vesel şi colorat. Fiecare participant îşi va crea propriul puişor, ca să întâmpine Paştele aşa cum se cuvine.
Intrarea la toate aceste evenimente este gratuită. Vă aşteptăm cu drag!
Detalii despre evenimentele ERA Park găsiţi accesând site-ul era-oradea.ro, dar şi pagina de Facebook Era Park Oradea
Advertorial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!