Se va verifica starea de vegetaţie a culturilor verzi şi activităţile de încorporare a biomasei în sol.
Obiectivul operaţional al acestei măsuri este asigurarea protecţiei apei şi a solului.
Eroziunea solului, în special eroziunea solului prin apă, este un fenomen larg răspândit în România, fenomen a cărui manifestare pe termen lung, reduce viabilitatea fermelor şi aduce daune mediului înconjurător.
Bune practici
Promovarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) relevante pentru combaterea eroziunii solului reprezintă un pas important pentru înlăturarea acestei ameninţări, dar există de asemenea o nevoie de a încuraja toţi fermierii să treacă dincolo de respectarea GAEC prin adoptarea unor practici de agro-mediu ce vizează conservarea solului şi a apei.
Riscul de eroziune este crescut şi de faptul că multe terenuri sunt lăsate descoperite pe timpul iernii, de aceea una dintre cele mai simple măsuri de conservare a solului este încurajarea utilizarii aşa numitelor culturi verzi. Acestea sunt semănate imediat după recoltare şi protejează solul pe timpul iernii asigurând acoperirea acestuia cu vegetaţie.
Semănarea culturilor verzi trebuia realizată în perioada 1 august – 30 septembrie 2013.
Plantele ce pot fi utilizate ca şi culturi verzi sunt: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina.
Doar fertilizanţii organici pot fi utilizaţi înaintea înfiinţării culturilor verzi. Utilizarea fertilizanţilor chimici pentru culturile verzi este interzisă. Biomasa formată trebuie să fie încorporată în sol în perioada 15 februarie – 31 martie 2013.
„În cazul în care fermierul nu poate să încorporeze în sol biomasa formată în perioada 15 februarie – 31 martie, datorită condiţiilor climatice nefavorabile (zăpadă sau băltirea apei), acesta are obligaţia de a notifica APIA cu privire la acest aspect până cel târziu la data de 31 martie şi de a încorpora biomasa formată imediat ce condiţiile climatice îi vor permite, dar nu mai târziu de data de 15 aprilie”, a precizat Florian Pavel, directorul executiv al APIA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!