Într-o recentă conferinţă de presă, Horea Vuşcan (PUER) a susţinut faptul că Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) – entitatea căreia i se subordonează Serviciul Parcări – nu are dreptul de a ridica vehicule, nefiind administratorul drumurilor din Oradea. Vuşcan face referire la legislaţia în vigoare, arătând că administratorul străzilor din Oradea este Consiliul Local, nu Serviciul Parcări al AIO şi îi invită pe orădenii care se trezesc cu maşinile ridicate să se adreseze în instanţă.
Vuşcan spune că administraţia locală nu are niciun drept să facă regulamente privind circulaţia pe drumurile publice, în baza cărora să ridice maşinile cetăţenilor. Ecologistul arată că, potrivit OUG 195/2002, regulamentul de aplicare al ordonanţei îl face Ministerul de Interne şi e aprobat de Guvern, nu de administraţiile locale. Iar în regulamentul realizat deja de către minister, subliniază reprezentantul Partidului Uniunea Ecologistă din România, nu se fac precizări cu privire la procedura de ridicare a vehiculelor.
Vuşcan acuză AIO şi Serviciul Parcări că încalcă legea şi în ceea ce priveşte taxa pentru eliberarea maşinii ridicate. Aceasta deoarece, spune Vuşcan, AIO nu ar avea voie să facă profit din ridicarea maşinilor, ci doar să ceară contravaloarea cheltuielii făcute cu ridicarea, transportul şi depunerea maşinii în parcarea Primăriei. Ceea ce, arată ecologistul, nu se întâmplă. Candidatul PUER la Primărie a indicat şi articolul de lege pe care îl încalcă municipalitatea: art. 64, din Legea 195/2002.
„Campanie deşănţată”
Acelaşi Horea Vuşcan incriminează şi panotajele electorale care au împânzit oraşul, acuzând „campania deşănţată: „USL, PDL şi UDMR au împânzit oraşul cu mashuri şi cu reclame electorale care sfidează orice bun simţ”.
Reluând teza monopolurilor instaurate deja în Oradea, care, în opinia sa, oferă servicii scumpe şi de proastă calitate, Vuşcan a tras concluzia că „în acest context presupun că USL şi respectiv actualul primar au destule surse de unde să-şi finanţeze mashurile care costă (realizare şi expunere) peste 5.000 de euro bucata”. A făcut şi un calcul: „Înmulţind 5.000 de euro cu o cifră de 50 de mashuri obţinem 250.000 de euro cheltuiţi doar pe panotaj outdoor. Dragi orădeni, aceştia sunt banii dumneavoastră”, a concluzionat candidatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!