Partidele vor avea loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la aceeași oră, 20:00. După primele două meciuri, disputate la Sibiu, rezultatul este egal, 1-1 (scoruri 81-78, respectiv 78-85). Se va califica în finala mare echipa care obține trei victorii. Suporterii „leilor roșii” își doresc, firește, ca favoriții lor să câștige cele două meciuri de la Oradea și să tranșeze calificarea.
Președintele CSM Oradea, Șerban Sere, este optimist înaintea acestor partide.
„Orice se poate întâmpla, dar eu consider că noi avem prima șansă, chiar dacă în procente nu prea mari. Să zicem ca suntem favoriți în proporție de 55 la sută. Aștept un public numeros la arenă, îmi doresc să punem o presiune teribilă pe adversar, așa cum numai suporterii orădeni știu să o facem. Nu subestimez în niciun caz adversara, dar sunt foarte încrezător că vom putea închide seria la Oradea”, a declarat Șerban Sere.
Oficialul orădean consideră că rotația mai lungă a echipei noastre poate constitui un atu în favoarea sa.
„Noi am împărțit mai bine minutele, avem o rotație mai lungă, de zece jucători, spre deosebire de cei de la Sibiu, care au folosit în cele două jocuri patru jucători cu peste 35 de minute în teren”, a spus președintele CSM Oradea. Referitor la presiunea rezultatelor, Sere admite că în primul meci, aceasta apasă mai mult asupra echipei orădene.
„O presiune există asupra ambelor echipe. În primul meci, ea va apăsa mai mult asupra noastră, dar dacă vom reuși să îl câștigăm, presiunea va trece pe umerii adversarului și ne va fi mult mai ușor să ne impunem”, a conchis Șerban Sere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!