Un studiu comparativ elocvent ne-a prezentat Gheorghe Mocuţa, admistrator al Asociaţiei Magnolia din Rogerius. Calculele sale arată că, „în condiţii de temperatură comparabile în decembrie şi ianuarie s-a utilizat mai multă gigacalorie decât era necesar”. Administratorul a redus calculul comparativ la sumele facturate pe metru pătrat în decembrie şi ianuarie. „În decembrie, la un apartament PB de 3 camere, încălzirea pe metru pătrat a fost 3,45 lei, iar în ianuarie 5,22 lei. Într-un alt bloc de 8 etaje, de pe Transilvaniei, în decembrie încălzirea a fost 3,36 lei/mp, iar în ianuarie 5,38 lei. Sunt diferenţe şi de doi lei pe metru pătrat de la o lună la alta dar la alte blocuri apar şi diferenţe de mai mult de 3 lei/mp între luna decembrie şi ianuarie”, spune administratorul cu precizarea că în calculul său a luat în considerare şi diferenţa de aproximativ zece zile de facturare între lunile decembrie şi ianuarie.
„Strigător la cer”, „inuman”…
„Problema acestor diferenţe este discutabilă. În funcţie de temperatura exterioară, cei de la CET ar trebui să reducă debitul din punctele termice. Diferenţele n-ar trebui să fie aşa de mari. N-a fost o iarnă grea. Dacă afară sunt 10 grade, nu trebuie aceeaşi cantitate de gcal ca şi cum ar fi -10 grade”, spune Mocuţa.
Asociaţia sa administrează 414 de apartamente grupate în 17 blocuri. Pe decembrie 2012, factura totală a fost de 78.927 lei, iar în ianuarie 2013 de 126.909 lei! Spre comparaţie, Mocuţa oferă şi factura asociaţiei sale pe luna ianuarie 2012 – 123.067 lei! În 2013, deci, orădenii din asociaţia sa au de plătit cu 3.000 de lei mai mult, în condiţiile unei ierni mult mai blânde ca anul trecut. „Nu se poate! E strigător la cer ce se întâmplă cu aceste facturi”, este concluzia sa.
Un cetăţean, care locuieşte pe Bdul Dacia, este revoltat de cuantumul facturii pe ianuarie. A ţinut să ne transmită situaţia sa. „Mă aşteptam ca factura pe ianuarie să fie mai mare, dar nu cu 80%. În decembrie doar căldura ne-a costat 310 lei, iar în ianuarie a venit 560 lei la patru camere. E anormal, mai ales că a fost o lună cu temperaturi blânde chiar şi noaptea. Este inuman ce fac cei de la CET cu noi. Chiar şi când e cald afară ei nu au milă şi tot bagă pe foc ca şi cum ar fi -10 grade. Este bătaie de joc! Ajungem să dăm un salariu doar pe întreţinere. Cu ce mai trăim şi ne creştem copiii?”, se întreabă orădeanul T.B.
Statistica frigului?!
În ciuda facturilor mari transmise de CET, directorul de termoficare Ţigan admite că în ianuarie a fost o iarnă blândă. Însă spune că nici în decembrie nu a fost mai frig. Deşi a acceptat iniţial că iarna trecută a fost mai geroasă decât aceasta, Daniel Ţigan a nuanţat ulterior, spunând că ar fi mai degrabă nevoie de o statistică comparată a temperaturilor, pentru a stabili cu certitudine când şi cu cât a fost mai frig…
Citiți principiile noastre de moderare aici!