În noaptea de marţi spre miercuri, pe Şoseaua Borşului din municipiu, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au depistat un orădean de 36 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1.100 kilograme de mere, în valoare de 3.300 lei, fără documente justificative privind provenienţa şi transportul. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 12/1990 cu amendă în valoare de 500 lei, iar merele au fost ridicate în vederea confiscării.
Cupru şi alamă, ilegale
Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea – Postul de Poliţie Oşorhei au descoperit la o societate comercială orădeană al cărei obiect de activitate este colectarea materialelor feroase, 42 kilograme de cupru şi 40 kilograme de alamă, fără documente legale de provenienţă.
Întreaga cantitate de cupru şi alamă a fost ridicată în vederea confiscării, iar administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei. În aceeaşi zi, la ora 15:30, poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea au prins în flagrant un tânăr de 15 ani din localitatea bihoreană Husasău de Criş, după ce tocmai sustrăsese de la o societate comercială din Ineu, o motocositoare portabilă, în valoare de 400 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Ineu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!