Ultimele evenimente ale festivalului vor fi feerice şi revelatoare.
Vineri, 24 iunie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia, magicienii Eduard şi Bianca, vă invită să pătrundeţi în O LUME MAGICĂ, unde totul devine posibil, iar fantezia nu are graniţe. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Sâmbătă, 25 iunie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, sunteţi poftiţi să-l cunoaşteţi pe Bau Bau, de care nu mai trebuie să vă fie frică. Curajoşii de la Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti au descoperit că înfricoşătoarea făptură este de fapt prietenoasă. Aşa că nu mai rămâne decât să ne întrebăm „CUI I-E FRICĂ DE BAU BAU?”
Duminică, 26 iunie, de la ora 11:00, Teatrul Ion Creangă din Bucureşti, ne aşteaptă la Sala Mare a Teatrului Regina Maria pentru a depăna împreună o frumoasă poveste românească: SPAIMA ZMEILOR. Vom călători până dincolo de zare, unde ne vom întâlni cu zmei năbădăioşi, dar simpatici foc. După ce îi învingem pe micii încurcă-lume şi salvăm omenirea, ne vom întoarce surâzători pe Pământ pentru un ropot de aplauze aşa cum se cuvine talentului.
Ediţia din acest an a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia a fost bogată în evenimente adresate copiilor, dar de care s-au putut bucura în egală măsură şi cei mari.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Citiți principiile noastre de moderare aici!