Cu această ocazie, centrul comercial aduce în fața orădenilor atât artiști locali, dar și pe îndrăgitul interpret Aurel Tămaș, în cadrul evenimentului „Cântec și tradiție in an centenar”, menit să completeze festivalul deja consacrat.
Chefi și muzică bună
Chef Bogdan Vandici, câștigătorul emisiunii televizate „Chefi la cuțite”, va veni în complexul din Calea Aradului pentru a le aduce pasionaților de mâncăruri demonstrații culinare și de plating, dar și pentru a juriza concursul între comune.
Sâmbătă, pe lângă numeroase ansambluri de dansatori sau instrumentiști, între orele 15.30 și 16.15, este programat un concert al lui Dan Helciug.
Ziua de duminică, 25 noiembrie, va aduce și mai mult cântec și voie bună la ERA, cu un concert special ce se va desfășura, începând cu ora 14.30, în parcare. Vor cânta, pe rând, orchestra Rapsodia Bihoreană, dirijată de Liviu Buțiu, interpreții Maria Haiduc, Maria Sidea, Ansamblul „Nuntașii Bihorului”, Antonela Ferche Buțiu, dar și Florica Ruja. Cap de afiș va fi Aurel Tămaș, care va urca pe scenă între orele 15.30 și 16:30.
Vor record!
Festivalul D’Ale Porcului, ajuns la a cincea ediție, cuprinde o varietate de activități, de la obiceiul pârjolitului porcului, până la gătitul de preparate specific, ca de exemplu toroş, cârnaţi, caltaboşi sau jumări, stropite cu pălincă şi vin fiert, într-o atmosferă cu muzică populară.
Concursul între localități se va desfășura sâmbătă, 24 noiembrie, și va alinia la start primăriile din Oşorhei, Boianu Mare, Sânmartin, Pomezeu, Nojorid, Girişu de Criş, Valea lui Mihai, Tileagd, Dobreşti, Căbeşti, Borş, Vadu Crişului, Mădăras, Diosig, Căuaș (Satu Mare), respectiv Berekböszörmény, Bedő, Körösnagyharsány din Ungaria, dar și Ocolul silvic „Sf. Maria” Oradea.
Pe lângă mâncăruri, festivalul va găzdui atat in 24 cat si in 25 noiembrie un târg de produse tradiţionale alimentare şi decorațiuni, iar duminică, 25 noiembrie, organizatorii vor încerca să doboare recordul mondial „Cel mai lung caltaboş din lume”.
Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală D’ART, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor (Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte; Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale), Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Bihor, Asociaţiei Firmelor Bihorene şi ERA Shopping Park.
Nu ezitaţi, așadar, pregătiţi-vă de un ospăț pe cinste la ERA Park Oradea!
Programul detaliat al manifestărilor:
SÂMBĂTĂ
08.00-16.00 Prelucrare tradiţională porc
09.30-10.00 Degustare pălincă – CONCURS
10.00-10.30 DESCHIDERE FESTIVĂ
10.00-18.30 TÂRG DE PRODUSE TRADIŢIONALE
10.30-11.30 Pârjolire tradiţională porc – PREZENTARE
10.30-11.30 Degustare toroş – CONCURS
11.30-12.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS
12.30-13.30 Degustare preparate locale speciale – CONCURS
14.30-15.00 – Bogdan VANDICI
15.30-16.15 RECITAL Dan HELCIUG
16.15-16.30 Extragere Tombolă public
16.30-17.30 Festivitate de premiere
DUMINICĂ
09.00-18.00 TÂRG DE PRODUSE TRADIŢIONALE
10.00-13.30 Atentat la recordul „Cel mai lung caltaboş din lume”
13.00-14.00 Trupa D’ART – Teatru pentru copii: Hänsel și Gretel (la Cupolă)
13.30-14.00 – Bogdan VANDICI
14.30-15.30 Orchestră dirijată de Liviu Buţiu, Ansamblul „Nuntaşii Bihorului”, Maria Haiduc, Maria Sidea, Antonela Ferche
15.30-16.30 RECITAL Aurel TĂMAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!