Handbaliştii orădeni nu au putut furniza supriza în partida cu CSM Făgăraş, o echipă care s-a dovedit prea puternică pentru noi, chiar dacă se află pe penultimul loc în Liga Naţională. Diferenţa de valoare s-a văzut până la urmă, pe fondul oboselii jucătorilor noştri. Banca mult „prea scurtă” a echipei noastre a făcut ca tot greul meciului să fie dus de şapte-opt jucători, care au cedat până la urmă, răpuşi de efortul peste măsură pe care au trebuit să-l depună.
CSM Oradea a început meciul cu multă impetuozitate, reuşind să-şi surprindă adversara. Gazdele au condus cu 10-4 şi 12-7 ( 19), dar făgărăşenii şi-au revenit treptat „din pumn” şi au izbutit să egaleze până la pauză, scor 16-16.
Formaţia oaspete a trecut în avantaj în mitanul secund, marcând trei goluri consecutive şi a preluat inţiativa. Dar orădenii n-au cedat, luptând din greu pentru a recupera terenul pierdut. Liberţ şi Munea, secondaţi de Munteanu, Pop şi Stroe, au reuşit să restabilească egalitatea încă o dată, scor 24-24 ( 48).
Rătări nefaste
Din nefericire, două ratări pe contraatac ale lui Munteanu, aflat singur cu portarul advers, precum şi o lovitură de la 7 metri, irosită de Pop, au făcut ca oaspeţii să se desprindă din nou. CSM Oradea s-a mai apropiat o dată la un singur gol diferenţă, scor 28-29 ( 55), după golul lui Munea, dar n-a mai avut puterea să egaleze. CSM Făgăraş s-a impus în final la trei goluri, scor 29-32, obţinând o victorie meritată.
„Nu am ce să le reproşez băieţilor mei. Au luptat, s-au dăruit, dar mai mult nu s-a putut. Sunt foarte mulţumit de evoluţia lor. Am jucat tot meciul cu şapte-opt jucători şi acest lucru s-a văzut până la urmă. Oaspeţii s-au declarat surprinşi de replica primită şi au avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor noştri”, a afirmat după meci antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 600
CSM Oradea – CSM Făgăraş 29-32 (16-16)
CSM Oradea: Niculai, Duma – portari; Bandi, Munteanu 5 goluri marcate, Mihăilescu, Al. Pop 5, Munea 8, Crăciun, Stroe 2, Ivancov, Zamfir, Pădureanu, Szilágyi, Doboş, Liberţ 9, Iozu. Antrenor: Sebastian Tudor. Secund: George Tăutu
CSM Făgăraş: Ivanov, Szopka – portari; Leordean 3, Blaga, Dincă, Turcu 8, Alisie 1, Mateoniu, Minea, Dedu 3, Bejinariu 5, Constantinescu 1, Filip 7, Vaidasigan 4, Fuică, Acatrinei. Antrenor: Liviu Andrieş. Secund: Cătălin Ivan
Arbitri: Anton Drăgănescu, Adrian Eremia (ambii din Târgu Jiu)
Lovituri de la 7 metri: 2-3. Transformate: 0-2
Citiți principiile noastre de moderare aici!