Operatorii, persoane fizice sau juridice care produc, depozitează sau comercializează produse vitivinicole au obligaţia de a întocmi şi de a depune în termen, documente tip pentru evidenţa producţiei vitivinicole.
Conform Art. 3 din Ordinul nr.75/ 2004 până la data de 15 august a fiecărui an se întocmeşte şi se depune declaraţia de stocuri în trei exemplare, pentru producţia aflată în stoc la data de 31 iulie a anului in curs.
Un exemplar se depune şi se înregistrează la autorităţile publice locale, respectiv la primării, un exemplar se depune şi se înregistrează la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene iar un exemplar se păstrează la declarant.
Scutiri
Sunt scutiţi de întocmirea declaraţiei de stocuri detailiştii a căror activitate economică constă în vânzarea vinului în cantităţi mici, direct către consumator, cu excepţia celor care utilizează depozite specializate sau comercializează o cantitate mai mare de 2.500 hl produse vinicole pe an.
Direcţia pentru Agricultură Bihor, prin organul ei specializat, respectiv Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol, verifică şi aplică sancţiunile prevăzute în Legea viei şi vinului nr. 244/2002, respectiv amendă de la 6.000 la10.000 lei pentru nedepunerea în termen sau pentru înscrierea eronată ori incompletă a datelor în conţinutul declaraţiilor.
Pentru relaţii suplimentare cei interesaţi pot suna la Direcţia pentru Agricultură Bihor la numărul de telefon 0259. 416.722 sau 0359. 418302, persoană de contact ing. Ardelean Lenuţa Florentina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!